Ministerul Economiei a semnat cu Pedersen&Partners contractul pentru recrutarea de manageri
Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA) a semnat marţi cu compania Pedersen & Partners Consulting contractul de consultanţă pentru recrutarea de personal de conducere, acordată instituţiei pentru companiile din subordine.
"În următoarea perioadă, Pedersen&Partners Consulting va acorda Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri consultanţă de specialitate în alcătuirea caietelor de sarcini şi organizarea licitaţiilor prin care vor fi desemnate companiile de recrutare resurse umane, ce vor selecta candidaţii pentru posturile de manageri la companiile aflate în subordinea ministerului", se arată într-un comunicat MECMA. Subsidiara din România a companiei daneze de executive search Pedersen & Partners a fost unul din ofertanţii pentru acest proiect, alături de Agenţia de Servicii Profesionale SRL şi asocierea dintre firma lui George Butunoiu Group SRL şi casa de avocatură Biriş Goran. Pedersen & Partners a fost înfiinţată în 2001 şi este una dintre cele mai mari companii de executive search din regiune. Guvernul şi FMI au decis ca în acest an să fie numiţi manageri privaţi la nouă companii de stat, urmând ca anul viitor lista acestor companii să fie suplimentată cu şase societăţi, relevă ultima scrisoare de intenţie convenită de cele două părţi.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro