Ministrul Sănătăţii: Nu sunt de acord cu decontarea în 30 de zile a serviciilor din spitalele private

Postat la 07 aprilie 2014 64 afişări

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a declarat luni, după Consiliul Naţional Sanitas, că nu este de acord cu propunerea din proiectul Contractului cadru privind decontarea în 30 de zile a serviciilor oferite pacienţilor în spitalele private, după ce au fost transferaţi din spitale publice.

Ministrul Sănătăţii: Nu sunt de acord cu decontarea în 30 de zile a serviciilor din spitalele private

 Întrebat despre plata făcută spitalelor private atunci când se tranferă cazuri care nu pot fi tratate în spitalele publice, ministrul Bănicioiu a spus că nu este de acord cu limita de timp prevăzută, respectiv 30 de zile.

"Nu, nu sunt de acord. Este o propunere. Personal şi punctual nu sunt de acord", a declarat ministrul Sănătăţii.

Întrebat ce ar însemna din punct de vedere financiar decontarea serviciilor pentru pacienţii care nu pot fi trataţi în spitalul public şi se mută în sistemul privat, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Gheorghe Radu Ţibichi, a spus că, potrivit datelor contabilizate pe anul 2013, impactul nu este unul semnificativ.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/ministrul-sanatatii-nu-sunt-de-acord-cu-decontarea-in-30-de-zile-a-serviciilor-din-spitalele-private-12420749
12420749
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.