Monitorul Preţurilor a fost luat cu asalt de 1,9 milioane de vizitatori unici în prima zi

Postat la 30 noiembrie 2016 98 afişări

Platforma Monitorul preţurilor a avut circa 1,9 milioane de vizitatori unici în ziua în care a fost lansată, iar în a doua zi 360.000 de vizitatori. După un an, proiectul ar putea fi extins la nivelul întregii ţări, urmând să fie incluse mai multe produse.

Monitorul Preţurilor a fost luat cu asalt de 1,9 milioane de vizitatori unici în prima zi

„În ziua în care a fost lansată platforma Monitorul Preţurilor a avut circa 1,9 milioane de vizitatori unici, iar în a doua zi 360.000. Este normal ca în prima zi să se înregistreze un vârf , toată lumea fiind curioasă să vadă despre ce este vorba. În plus, lansarea platformei a fost bine mediatizată”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Ciprian Iosep, preşedinte şi CEO GS1, partenerul Consiliului Concurenţei în proiectul Monitorul Preţurilor, responsabil de partea tehnică (baza de date).

Acesta a precizat că, fiind un proiect pilot, făcut pro bono, a avut unele probleme în ceea ce priveşte afişarea hărţilor din dreptul magazinelor. „Acestea au fost afişate la primele 25.000 de hituri (zona unde se dau cele mai multe click-uri), ulterior însă nu s-au mai afişat, deoarece Google dă gratuit doar 25.000 de hituri pe zi. Fiindcă a fost gândit ca un proiect pilot, nu ne-am aşteptat ca site-ul să fie accesat de aproape două milioane de oameni într-o zi. Însă platforma a funcţionat”, arată Ciprian Iosep.

Platforma www.monitorulpreturilor.info a fost lansată joi, 24 noiembrie, proiectul fiind realizat de Consiliul Concurenţei în parteneriat cu Guvernul, prin Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC). A fost consultată şi Asociaţia Naţională a Comercianţilor Mici şi Mijlocii, dar şi ONG-urile care se ocupă de protecţia consumatorilor. Astfel, toţi cei interesaţi pot verifica online preţurile diferitelor produse, dar deocamdată numai în magazinele participante din Bucureşti.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.