Motivul incredibil pentru care acesta om de afaceri trăieşte ca un CAVALER MEDIEVAL

Postat la 29 decembrie 2017 202 afişări

Jason Kingsley pare extrem de relaxat atunci când vorbeşte de pericolele inerente hobby-ului său: "Au mai existat accidente fatale în timpul unor turniruri, dar de obicei e vorba de lipsă de experienţă sau de o combinaţie între lipsa unor măsuri de securitate şi pur ghinion", spune bărbatul de 53 de ani.

Motivul incredibil pentru care acesta om de afaceri trăieşte ca un CAVALER MEDIEVAL

Îmbrăcând costumul său de cavaler - o replică exactă a celor folosite acum sute de ani - Kingsley participă la zeci de turniruri în fiecare an.

Un astfel de hobby ar fi potrivit unei persoane cu o slujbă în acelaşi registru, cum ar fi un cascador. Nimic mai greşit. Jason Kinsgley este CEO-ul uneia dintre cele mai mari companii de software din Marea Britanie, Rebellion Developments.

Kingsley a pornit afacerea în Oxford, în 1992, alături de fratele său Chris. Astăzi, ei generează venituri de peste 25 de milioane de lire sterline. Printre jocurile produse de companie se numără Sniper Elite sau Rogue Trooper, populare şi în rândul gamerilor din România.

De-a lungul ultimilor 17 ani, compania a produs şi seria de benzi desenate 2000 AD şi a publicat mai multe cărţi.

Şi chiar dacă nu poartă o armură la birou, Jason Kinglsey spune că încearcă să conducă compania după un cod de conduită specific cavalerilor medievali. "La bază, codul se referă la ideea de a fi o persoană decentă. Iar asta se compune din trei părţi: curaj, cinste şi bunătate."

Sursa: bbc.com

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.