Munca de acasă e tot mai căutată
Munca de acasă e tot mai căutată la acest final de an, relevă un studiu al platformei de recrutare online Bestjobs. Variantele remote au atras peste 150.000 de aplicări în noiembrie.
Variantele remote au atras peste 150.000 de aplicări în noiembrie, acest lucru reprezentând, conform sursei citate, o oportunitate pentru unii oameni care doresc să-şi suplimenteze veniturile având două joburi simultan.
„Anul 2023 a fost unul dificil din punct de vedere financiar, iar suplimentarea veniturilor a fost preocuparea principală a angajaţilor români. Astfel se explică şi numărul record de aplicări pe care îl înregistrăm de la o lună la alta. În apropierea finalului de an observăm însă un interes tot mai mare pentru joburile remote şi o posibilă explicaţie în acest sens ar putea fi suplimentarea veniturilor prin necesitatea de a avea un job secundar, iar flexibilitatea unui job remote ar putea permite lucrul pentru două locuri de muncă simultan”, a arătat Ana Vişian, marketing manager al companiei care a realizat studiul.
Numărul de joburi disponibile care permit lucrul de acasă în totalitate (full remote) sau parţial (hibrid) a ajuns în luna noiembrie la aproape 13.000. Cele mai multe astfel de oportunităţi sunt în vânzări, call center, IT şi marketing.
Ca şi cererile, de altfel.
Alte joburi care au atras multe căutări în luna noiembrie pe platforma de recrutare au fost de şofer, cu peste 50.000 de căutări, contabil sau economist, cu 49.000 de căutări, şi inginer, cu aproape 30.000 de căutări.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro