Potrivit oamenilor de ştiinţă americani, confirmarea existenţei acestui ocean de pe Ganymede contribuie la creşterea şanselor de descoperire a unor forme de viaţă extraterestră.

Descoperirea a condus, de asemenea, la descifrarea unui mister care învăluia cel mai mare satelit natural din Sistemul Solar, după ce Galileo, o sondă spaţială lansată de NASA, a furnizat cercetătorilor americani o serie de indicii potrivit cărora Ganymede ar avea un ocean sub suprafaţa sa îngheţată. Sonda Galileo a efectuat o misiune de explorare a planetei Jupiter şi a sateliţilor săi din 1995 până în 2003.

Savanţii de la NASA au dezvăluit într-o teleconferinţă că au avut totuşi nevoie de puţină "muncă de detectiv" pentru a putea să confirme această descoperire.

Ca şi Terra, Ganymede are un nucleu din fier lichid care generează un câmp magnetic, deşi câmpul lui Ganymede este încorporat în câmpul magnetic al planetei Jupiter. Acest detaliu generează o dinamică specială care duce la apariţia unor fenomene vizuale spectaculoase - inele gemene de aurore strălucitoare în jurul celor doi poli ai lui Ganymede. Pe măsură ce Jupiter se roteşte, câmpul său magnetic se inversează, făcând ca aurorele de pe Ganymede să se "legene". Oamenii de ştiinţă au măsurat acea mişcare şi au constatat că aceasta nu este atât de amplă pe cât ar fi trebuit să fie. Folosind modele computerizate de calcul, savanţii americani au ajuns la concluzia că un ocean cu apă sărată, conductor de electricitate, aflat sub suprafaţa satelitului, contracarează atracţia magnetică exercitată de Jupiter.

"Jupiter e ca un far, al cărui câmp magnetic se inversează odată cu rotaţia farului. Influenţează aurora de pe Ganymede", a declarat Joachim Saur, profesor de geofizică la Universitatea din Koln, Germania. "Prin existenţa acelui ocean, balansul aurorelor de pe Ganymede este redus considerabil", a mai spus acesta.

Oamenii de ştiinţă au rulat peste 100 de modele computerizate pentru a vedea dacă alţi factori ar putea avea acelaşi impact asupra aurorelor de pe Ganymede. Ei au repetat şi analizele datelor colectate în spectrul ultraviolet vreme de şapte ore de telescopul Hubble şi au analizat datele provenind de la ambele aurore.

"Aceste verificări suplimentare ne dau încredere în rezultatul măsurătorilor noastre", a precizat profesorul Saur.

Jim Green, directorul Diviziei de Ştiinţe Planetare din cadrul NASA, spune că această descoperire reprezintă "o demonstraţie extraordinară".

"Colegii mei au creat o nouă abordare pentru a privi în interiorul unui corp planetar cu ajutorul unui telescop", a declarat Jim Green.

Ganymede s-a alăturat astfel unei liste ce include sateliţi din Sistemul Solar care conţin apă sub suprafeţele lor. Miercuri, oamenii de ştiinţă au anunţat că Enceladus, un satelit al planetei Saturn, prezintă izvoare cu apă caldă sub scoarţa sa acoperită cu gheaţă. Alte corpuri cereşti din Sistemul Solar care conţin apă sunt doi sateliţi ai planetei Jupiter - Europa şi Callisto.

Oamenii de ştiinţă americani consideră că oceanul de pe Ganymede are o adâncime maximală de 100 kilometri, fiind astfel de 10 ori mai adânc ca oceanele de pe Terra, şi este ascuns sub o crustă alcătuită în principal din gheaţă, ce are grosimea de 150 de kilometri.

"Descoperirea reprezintă un pas înainte în găsirea unor corpuri cereşti locuibile, bogate în apă, aflate în Sistemul Solar", a declarat astronomul Heidi Hammel, membru al Asociaţiei Universitare pentru Cercetări Ştiinţifice în Astronomie, al cărei sediu se află la Washington.