Si astfel, fara a mai putea arunca vina asupra economistilor "fara suflet" de la Washington, Executivul ramane sa faca fata de unul singur presiunilor sindicale de majorare a salariilor. De fapt, premierul Calin Popescu Tariceanu s-a si grabit sa-si asigure un castig de imagine de pe urma abandonarii acordului: el a repetat insistent ca FMI ar fi cerut inghetarea salariilor din sectorul bugetar pe intreg anul 2006, ignorand precizarile reprezentantilor Fondului care aratau ca de fapt au recomandat o singura majorare salariala pe an, iar aceasta sa nu fie cu mult peste rata inflatiei.

Seful Guvernului nu ezita insa sa se intrebe retoric la ce ar mai fi buna cresterea economica daca populatia nu ar resimti-o prin cresterea veniturilor, dand asigurari ca salariile in sectorul public vor creste anul viitor cel putin pe masura inflatiei. Adica tocmai capcana populismului pe care FMI obisnuia sa-l sanctioneze cu duritate, se casca acum gata sa inghita un Executiv si asa macinat de disensiuni politice intre membrii coalitiei aflate la putere.

Ce a provocat insa reactia deosebit de dura a misiunii FMI aflate in vizita la Bucuresti si manifestata fara precedent intr-o conferinta de presa organizata in absenta oficialilor romani? Istoria incepe chiar la sfarsitul lui 2004, la scurt timp dupa ce belgianul Emmanuel van der Mensbrugghe preluase pozitia de negociator-sef in relatia Fondului cu Romania. Recunoscut pentru atitudinea sa inflexibila, el ii succeda croatului Neven Mates, care reusise timp de patru ani sa mentina pe linia de plutire un acord stand-by puternic zdruncinat in cateva randuri de accese de populism sau de independenta ale guvernului Nastase.

Cum-necum, cu cateva privatizari mari bifate si cu indicatori macroeconomici aratand mai bine de la un an la altul, acordul a fost dus pana la capat. Emmanuel van der Mensbrugghe a preluat un nou acord, incheiat in vara lui 2004 si care avea exclusiv o functie de supraveghere a politicilor macroeconomice, conform solicitarilor Uniunii Europene. Schimbarea politica de la Bucuresti a provocat insa primul soc in relatia cu Fondul prin introducerea cotei unice fara o consultare prealabila.

Asa ca Van der Mensbrugghe a gasit in februarie 2005 un cadru fiscal complet schimbat. Fara a respinge din start decizia noului Guvern de a muta accentul de pe impozitarea directa a veniturilor, pe impozite indirecte, precum TVA, FMI a propus doua variante de masuri care sa compenseze pierderile de venituri la buget: fie majorarea TVA, fie majorarea cotei unice.

Evident, orgoliul politic a fost mult prea puternic, iar solutiile au fost respinse. A venit toamna, fara ca guvernul sa fi gasit intre timp alte masuri de crestere a incasarilor bugetare. Pe masura ce cota de 16% si-a facut simtite efectele prin reducerea veniturilor din impozitarea profiturilor, TVA si taxele vamale au ramas singurele categorii de taxe care mai contribuie la cresterea veniturilor bugetului consolidat.

Intre timp, cercul majorarilor salariale in sectorul public, deschis in octombrie 2004 de guvernul Nastase aflat in pregatiri de alegeri, s-a inchis in octombrie 2005, cumuland o crestere de 50% in decurs de un an.

De aici a pornit si disputa cu FMI. Si nu fara temei.

De la inceputul anului, BNR a apasat pe pedala franarii inflatiei pana aproape de podea. Rezultatul? La o apreciere nominala a leului de 15%, inflatia a scazut de la 9,3% la 8,5%. Din punctul de vedere al Fondului, aceasta reprezinta o dovada certa a unei cresteri atat de puternice a cererii de consum, incat preturile marfurilor din import au fost incurajate sa ramana ridicate, in ciuda scaderii substantiale a cursului euro.

Aceeasi cerere a fost stimulata si de majorarile salariale din sectorul bugetar.

"E dificil de redus inflatia cu asa o crestere de salarii. Prin stabilirea salariilor in sectorul bugetar, guvernul da semnale privind asteptarile inflationiste pe care ar trebui sa le aiba restul economiei. Daca s-a ajuns la o inflatie de o singura cifra, este normal ca salariile bugetarilor sa creasca o singura data pe an, cresterea sa fie cuprinsa de la inceput in buget si sa nu depaseasca rata inflatiei", a fost pozitia sefului delegatiei FMI, Emmanuel van der Mensbrugghe.

Pe langa slaba performanta in reducerea inflatiei, pe lista problemelor au mai intrat incetinirea vizibila a cresterii economice, agravata de scaderea productivitatii muncii, si adancirea deficitului extern spre 9% din PIB, sub presiunea unei cereri de consum pe care economia nu reuseste sa o acopere.

Inflexibilul belgian i-a lasat noua luni guvernului Tariceanu pentru a gasi singur solutii de crestere a incasarilor bugetare astfel incat incadrarea intr-un deficit cat mai scazut sa nu mai constituie o problema si sa ramana mai multi bani pentru educatie, sanatate si infrastructura. Surprinzator insa, Executivul nu a fost capabil sa ia nici o decizie in acest sens. Chiar si expertii Fondului au remarcat bizareria adoptarii proiectului de buget pe 2006 inainte sa fi fost modificat Codul fiscal, conform intentiilor anuntate.

Culmea, acum si premierul Tariceanu a ajuns sa spuna ca regreta ca nu a acceptat propunerea majorarii TVA, fara insa a lua in calcul vreo solutie alternativa.

Intr-un gest de solidaritate cu guvernul in fata criticilor dure ale FMI, Banca Nationala uita ca in vara devenise un suporter al cresterii TVA, incercand acum sa dea imaginea unui control solid al politicilor macroeconomice. E drept ca dupa mesajele caustice lansate de Emmanuel van der Mensbrugghe, guvernatorul Mugur Isarescu si ministrul finantelor, Sebastian Vladescu, au avut nevoie sa se retraga in culisele unui seminar organizat la banca centrala pentru a se pune de acord asupra unei replici unitare. insa replicile curajoase ale celor doi oficiali palesc in fata entuziasmului unor reprezentanti ai mediului de afaceri care indeamna la indatorare externa si la tolerarea deficitelor cat de mari, guvernatorul simtindu-se nevoit sa pledeze pentru prudenta.

Dupa ce se incheie insa baletul declaratiilor oficiale, economistul-sef al BNR, Valentin Lazea, pune degetul pe rana: "Amanarea masurilor pentru majorarea veniturilor bugetare este inexplicabila, in contextul integrarii Romaniei intr-un spatiu economic care functioneaza pe un sistem cu incasari de minimum 35% din PIB si al constientizarii problemei la nivel politic". in plus el ataca subiectul tabu al nivelului cotei unice, afirmand ca acesta, alaturi de politica generala privind veniturile bugetare, ar trebui sa faca obiectul unei dezbateri publice.

La acest capitol, ministrul finantelor, Sebastian Vladescu, nu prea are ce pune pe masa atat timp cat din propunerile sale initiale de modificare a Codului fiscal, in frunte cu taxa pe imobilizarile corporale, nu a mai ramas mare lucru. Ministrul tot vorbeste despre nevoia impozitarii veniturilor realizate in zona rurala, insa nimic concret deocamdata. Asa ca bugetul ramane sa spere intr-o colectare mai buna.

Spre deosebire de declaratiile de emancipare ale colegilor sai, vicepremierul George Copos admite ca este foarte usor sa apara derapaje macroeconomice, considerand ca FMI este un partener dificil, dar pe care si l-ar fi dorit in continuare.

Dincolo de problema incasarilor bugetare, reducerea in continuare a inflatiei devine o provocare in fata careia chiar si banca centrala e pe punctul de a depune armele, neavand solutii in fata efectelor provocate de majorarea preturilor administrate.

De altfel, FMI a criticat BNR pentru reducerea prea rapida a dobanzilor, pana la niveluri real negative care nu sunt consistente cu o politica de reducere a inflatiei. Chiar daca astfel a reusit sa treaca hopul liberalizarii contului de capital in aprilie, BNR se vede acum in situatia de a majora dobanzile, ceea ce ii poate afecta credibilitatea.

"E important sa reduci dobanzile intr-o maniera durabila. insa mai intai trebuie redusa inflatia. Daca reduci inflatia in mod durabil, poti apoi sa faci la fel cu dobanzile, diminuand si atractivitatea pentru plasamente speculative si implicit presiunile de apreciere a leului", suna lectia FMI. Numai ca BNR s-a vazut anul acesta in fata unor obiective contradictorii care nu i-au mai permis sa urmeze manualul Fondului.

Dupa dusul rece al esuarii negocierilor, autoritatile raman de capul lor, promitand ca vor incerca sa se comporte ca si cum programul cu FMI ar fi inca in vigoare. Iar FMI lasa deschisa portita, afirmand ca este gata sa reia discutiile daca Romania isi schimba politica fiscala. Cifrele macroeconomice finale pe 2005 vor arata mai clar care din parti a avut dreptate - optimistii de la Bucuresti sau pesimistii de la Washington.