Nicuşor Dan, despre Gabriela Girea: Primarul nostru tot mandatul ăsta a plâns, un primar plângăcios

Postat la 08 iunie 2020 88 afişări

Nicuşor Dan, despre Gabriela Girea: Primarul nostru tot mandatul ăsta a plâns, un primar plângăcios

Nicuşor Dan a declarat, luni, după ce Gabriela Firea a spus că ia în calcul chiar şi un sabotaj în legătură cu troleibuzul care a luat foc în centrul Capitalei, că aceasa este ”primarul nostru care tot mandatul ăsta a plâns, un primar plângăcios”.

”Primarul nostru care tot mandatul ăsta a plâns, un primar plângăcios, a venit ieri şi a anunţat că nu exclude un sabotaj. Vreau să vă aduc aminte de decembrie 2018, când au fost nişte defecţiuni la sistemul de semaforizare, a venit viceprimarul Capitalei şi a acuzat o mână criminală care a umblat prin semafoarele municipalităţii ca să afecteze acest mandat serios. S-a făcut o plângere penală şi s-a constatat că a fost o eroare a noii companii de managementul traficului”, a mai spus Nicuşor Dan.

Nicuşor Dan a mai spus că incidentele în care au fost implicate vehiculele STB reprezintă ”zeci de ani de improvizaţii”.

”Acum câteva zile a luat foc un autobuz. În urmă cu o săptămână un tramvai a deraiat. Nu e primul tramvai care deraiază. Toate aceste lucruri sunt rezultatul a zeci de ani de improvizaţii în societatea de transport a Bucureştiului. În ceea ce priveşte vehiculele societăţii de transport bucureştene, nu există o mentenanţă profesionistă, aşa cum ea ar trebui să fie făcută. În actualul mandat nu s-a făcut nicio investiţie pe şinele de tramvai şi nici pe calea de rulare a tramvaielor, nu s-a făcut nico investiţie pe reţeaua electrică a troleibuzelor. Au fost numai puţin de patru licitaţii eşuate pentru achiziţia de aer condiţionat”, a declarat Nicuşor Dan, susţinut de PNL şi USR la Primîăria Generală a Capitalei.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
primar,
mandat,
nicusor dan

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.