Nimic nu e sigur in privatizarea CEC
Inceputul de an a fost, pentru investitorii interesati inca de Casa de Economii si Consemnatiuni (CEC) ca un carusel. Mai intai, dusul rece al unei posibile amanari, urmat de luni de discutii pro si contra vanzarii si apoi de vestea reinceperii procesului de privatizare. Care este pasul urmator?
Inceputul de an a fost, pentru investitorii interesati inca de Casa de Economii si Consemnatiuni (CEC) ca un carusel. Mai intai, dusul rece al unei posibile amanari, urmat de luni de discutii pro si contra vanzarii si apoi de vestea reinceperii procesului de privatizare. Care este pasul urmator?
Teoretic, e clar ce ar trebui sa urmeze: pana "cel mai tarziu 10 aprilie", anunta la inceputul lunii martie Bogdan Olteanu, membru in comisia de privatizare, investitorii ar trebui sa primeasca contractul de privatizare, impreuna cu celelalte documente. Mai departe, pana la data de 25 aprilie, ar trebui sa fie depuse ofertele finale angajante, conform sursei citate. Clarificarile aduse de reprezentantul comisiei de privatizare vin dupa trei luni de totala incertitudine privind soarta viitoare a venerabilei banci romanesti. Din ianuarie, cand ministrul finantelor, Sebastian Vladescu, anunta ca mai vrea timp de gandire pentru a decide daca va vinde sau nu banca, au existat fel de fel de curente de opinie si luari de pozitie. Dupa ce, in februarie, conducerea bancii a prezentat Ministerului de Finante, unicul actionar al CEC, un plan de afaceri pe doi ani - cu si fara privatizare -, decizia a fost luata: se vinde.
Se vinde dupa o strategie modificata, propusa de comisia de privatizare la inceputul lunii martie. Strategie care, conform acelorasi surse, ar fi trebuit aprobata printr-o hotarare de guvern pana pe 15 martie, dar care nici acum nu a trecut de stadiul discutiilor si al dezbaterilor. Potrivit proiectului de strategie, pretul va reprezenta 75% din grila de punctaj pentru selectia ofertelor, iar primele doua oferte se califica automat in etapa finala. Totusi, daca investitorul de pe pozitia a treia are un punctaj cu mai putin de 10% sub prima oferta, s-ar putea califica si el. Daca noul proiect va fi aprobat, statul va vinde pana la 85% din actiunile bancii, fata de 75% cat prevedea strategia initiala.
Pe de alta parte, saptamana trecuta senatorii au adoptat, printr-o ordonanta de urgenta, cateva masuri privind continuarea procesului de privatizare a CEC, pornind de la vechea strategie de privatizare. Senatorii au inclus pe lista persoanelor care vor putea sa cumpere actiuni dintr-un pachet de 5% din capitalul social al CEC pe salariatii cu o vechime minima de cinci ani in CEC, care au fost disponibilizati in urma restructurarii in vederea privatizarii. Intr-o varianta initiala a ordonantei, puteau sa cumpere actiuni la CEC numai salariatii, membrii consiliului de administratie in exercitiu la data transferului dreptului de proprietate si pensionarii cu ultimul loc de munca la CEC.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro