NN România, liderul pieţei asigurărilor de viaţă din ultimii cinci ani, intră pe segmentul asigurărilor de locuinţă
NN România, lider pe piaţa asigurărilor de viaţă şi pensii private, îşi extinde portofoliul de produse şi intră pe segmentul asigurărilor de locuinţă, potrivit informaţiilor furnizate de companie, care a decis în vara acestui an să facă o mutare strategică şi să intre pe segmentul asigurărilor generale, obţinând în acest sens, pe 15 iulie, avizul ASF pentru a putea opera pe noua linie de business.
NN România, lider pe piaţa asigurărilor de viaţă şi pensii private, îşi extinde portofoliul de produse şi intră pe segmentul asigurărilor de locuinţă, potrivit informaţiilor furnizate de companie, care a decis în vara acestui an să facă o mutare strategică şi să intre pe segmentul asigurărilor generale, obţinând în acest sens, pe 15 iulie, avizul ASF pentru a putea opera pe noua linie de business.
„Intrăm pe piaţa asigurărilor generale în România, ceea ce ne va permite să acoperim nevoi neadresate ale clienţilor. Ca prim pas, ne propunem să îi ajutăm pe români să îşi protejeze casele cu noua noastră asigurare de locuinţe. Pe viitor, vom continua să investim în diversificarea soluţiilor noastre de protecţie, oferite fie direct, fie printr-un partener”, spune Fabian Rupprecht, CEO International Insurance în cadrul NN Group.
Asigurarea facultativă de locuinţă NN este o soluţie flexibilă care oferă clienţilor finanţare în situaţii care le afectează locuinţa şi pe care nu le pot preveni, venind în completarea poliţei obligatorii PAD, care oferă acoperire de bază în caz de inundaţii, cutremure sau alunecări de teren.
Costul asigurării facultative de locuinţă NN depinde de valoarea locuinţei şi de nivelul de protecţie, precum şi de acoperirile opţionale pe care clienţii le pot alege în funcţie de nevoile lor.
„Datele arată că numai 17% din cele 9 de milioane de locuinţe din România sunt asigurate printr-o poliţă facultativă. Prin urmare, este un pas firesc pentru NN să ofere o asigurare de locuinţe şi să contribuie la dezvoltarea siguranţei financiare a românilor, construind pe baza experienţei şi tradiţiei din segmentele de asigurări de viaţă şi sănătate şi pensii private”, completează Gabriela Lupaş Ţicu, Chief Marketing & Operations Officer al NN Asigurări de Viaţă.
Mai mult de 96% dintre românii adulţi sunt proprietari sau locuiesc în case deţinute de cineva din familie, conform celor mai recente date Eurostat la nivelul anului 2018, peste media la nivelul Uniunii Europene (70%) şi aproape dublu faţă de ţări din vestul Europei, precum Germania (51,4%). Cu toate acestea, doar 1,7 milioane de români au ales anul trecut să încheie o poliţă obligatorie de asigurare împotriva dezastrelor naturale pentru casa lor şi doar 1,3 de milioane au optat pentru o asigurare facultativă, potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro