NNDKP a asistat Orange România în proiectul prin care operatorul de telefonie mobilă intră pe piaţa serviciilor de televiziune
Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) a asistat Orange România în implementarea serviciilor de televiziune ce vor fi oferite în teritoriu atât prin tehnologia DTH (satelit) cât şi OTT (over the top – recepţionarea serviciilor TV prin internet).
Proiectul, coordonat de Adina Chilim-Dumitriu (partener NNDKP în practica de media şi comunicaţii electronice), a fost extrem de complex şi dinamic, conform reprezentanţilor NNDKP, presupunând un număr foarte mare de ore de lucru într-un interval de doar câteva luni şi o echipă multidisciplinară de avocaţi specializaţi în diverse arii de drept. ”Pentru implementarea cu succes a proiectului, avocatii NNDKP au lucrat îndeaproape cu membrii departamentului juridic Orange România, precum şi cu echipa de business, pentru a adapta soluţiile juridice şi comerciale într-o manieră care să corespundă exigenţelor interne şi necesităţilor proiectului”, explică Adina Chilim-Dumitriu.
”Proiectul a reunit în aceeaşi echipă profesionişti cu experienţă, a căror flexibilitate, dedicaţie, know-how şi orientare către rezultate au asigurat reuşita acestuia”, a declarat Milena Horvat, directorul departamentului juridic al Orange România.
Alina Vizitiu (asociat senior al NNDKP în practica de media şi comunicaţii electronice) a asigurat asistenţa juridică Orange pe tot parcursul implementării proiectului. Ea a fost implicată în toate negocierile purtate între operator şi un număr impresionant de parteneri contractuali, dintre care peste 40 radiodifuzori locali şi internaţionali.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro