Noile reguli privind accesul în mall, biserică şi muzee, publicate în Monitorul Oficial

Autor: Petru Mazilu Postat la 26 octombrie 2021 60 afişări

Noile reguli stabilite de Guvern privind accesul în mall, în biserică şi în instituţiile de cultură au fost publicate luni seara în Monitorul Oficial. De asemenea, a fost rezolvată problema şcolilor private.

Noile reguli privind accesul în mall, biserică şi muzee, publicate în Monitorul Oficial

Guvernul a luat mai multe decizii care luni seara au fost publicate în Monitorul Oficial. Practic, se completează şi se modifică decizia privind prelungirea stării de alertă, aşa cum a propus luni Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

CNSU a adoptat luni o hotărâre prin care sunt luate măsuri suplimentare pentru combaterea efectelor pandemiei. Astfel, în mall-uri vor avea acces doar persoanele vaccinate şi cele trecute prin boală, cu unele excepţii.

„Accesul în incintele operatoriilor economici care au ca obiect de activitate comercializarea produselor nealimentare să fie permis doar persoanelor care fac dovada vaccinării sau trecerii prin boală în ultimele 180 de zile, cu excepţia unităţilor farmaceutice dispuse în afara centrelor şi parcurilor comerciale şi a benzinăriilor”, a fost propunerea CNSU.

O altă măsură vizează „exceptarea de la măsura de interzicere a accesului în incintele instituţiilor publice centrale şi locale, regiilor autonome şi operatoriilor economici cu capital public, aplicabilă persoanelor care nu fac dovada vaccinării, trecerii prin boală în ultimele 180 de zile sau nu prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau antigen rapid şi a următoarelor categorii:

a) participanţii în cadrul procedurilor administrative derulate pentru motive de ordine şi siguranţă publică;

b) participanţii în cadrul procedurilor judiciare, disciplinare, contravenţionale sau administrativ-jurisdicţionale;

c) persoanele care necesită acces la servicii medicale şi prestaţii sociale;

d) persoanele care se deplasează la centrele de vaccinare în vederea administrării vaccinului”.

De asemenea, a fost publicată în Monitorul Oficial Hotărârea de Guvern care suspendă activităţile cu prezenţă fizică şi în şcolile şi grădiniţele private şi cea privitoarea la măsurile de protecţie la slujbele religioase, la procesiuni şi în muzee.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
monitorul oficial,
reglementări,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.