Noul pod de la Agigea, inaugurat după o întârziere de aproape zece luni

Autor: Cosmin Vaideanu Postat la 20 octombrie 2015 860 afişări

Noul pod rutier care traversează Canalul Dunăre - Marea Neagră, la Agigea, a fost deschis circulaţiei, luni, după o întârziere de mai multe luni, în condiţiile în care termenul de finalizare a lucrărilor, stabilit iniţial pentru toamna anului trecut, fusese prelungit până în luna februarie.

Potrivit informaţiilor de pe site-ul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime (CN APM) Constanţa, termenul iniţial de finalizare a lucrărilor la noul pod de la Agigea a fost toamna anului trecut, însă acesta a fost prelungit ulterior până în luna februarie 2015.

Din cauza mai multor probleme apărute în timpul lucrărilor, podul a putut fi deschis circulaţiei abia luni.

De altfel, lucrările de montaj a aparatelor de reazem definitive s-au finalizat în 6 octombrie, atunci fiind îndeplinite condiţiile pentru demararea etapei de recepţie la terminarea lucrărilor.

Pe de altă parte, conform sursei citate, breteaua de acces la DN 39, care are ca obiectiv decongestionarea traficului pe acest drum prin construirea unei şosele cu două benzi în continuarea podului rutier peste Canalul Dunăre - Marea Neagră, va fi gata în aproximativ două săptămâni.

Noul pod care traversează Canalul Dunăre - Marea Neagră, la Agigea, la câteva sute de metri în aval de cel vechi - care face legătura cu DN 39 Constanţa - Mangalia -, este cel mai mare pod rutier de tip hobanat construit în România, o investiţie finanţată prin Programul Operaţional Sectorial în Transporturi (POS-T 2007 - 2013) din fonduri structurale ale Uniunii Europene şi de la bugetul statului.

Podul are o lungime totală de 360 de metri, o deschidere centrală de 200 metri, iar lăţimea podului este de 17,4 metri, permiţănd circulaţia pe patru benzi. Înălţimea liberă sub tablierul podului în axul Canalului Dunăre - Marea Neagră este de 18,4 metri. Pilonii de pe maluri care susţin tablierul podului prin fascicule de hobane au o înălţime de 66 metri deasupra nivelului mării.

Valoarea totală a contractului de finanţare al întregului proiect "Pod rutier la km 0+540 al Canalului Dunăre - Marea Neagră şi lucrări aferente infrastructurii rutiere şi de acces în Portul Constanţa” a fost de 191.797.112 lei. Din acest proiect face parte şi obiectivul "Bretea rutieră de conectare cu DN39”, care are ca scop decongestionarea traficului pe DN 39, prin construirea unui drum cu două benzi, în continuarea podului rutier de la km 0+540 peste Canalul Dunăre - Marea Neagră şi joncţiunea cu DN 39 în apropierea intrării în localitatea Eforie Nord.

Proiectul a fost finanţat prin Programul Operaţional Sectorial în Transporturi (POS-T 2007 - 2013) din fonduri structurale ale Uniunii Europene şi de la bugetul statului.

Lucrările la podul de la Agigea au început în iulie 2010, după ce au fost întârziate mai bine de jumătate de an din cauza contestaţiilor depuse la procedurile de atribuire a lucrărilor şi a selectării consultantului. Firma care a câştigat licitaţia pentru reabilitarea podului este Bilfinger Berger Baugesellschaft.

Premierul Victor Ponta a venit, anul trecut, de două ori să verifice stadiul lucrărilor de construcţie la noul pod de la Agigea, solicitând constructorului urgentarea lucrărilor. În acea perioadă se executau lucrări de reparaţii la podul de la Agigea, iar în toamna anului trecut acesta a fost şi închis temporar.

În noiembrie 2014, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, care a mers pe noul pod de la Agigea pentru a verifica stadiul lucrărilor, a crezut că se află de fapt pe vechiul pod, de pe DN 39, şi s-a contrazis cu jurnaliştii care i-au explicat că a încurcat podurile, spunându-le: "Vin de la Bucureşti şi ştiu mai mult ca voi".

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
POD AGIGEA,
INAUGURARE,
/actualitate/noul-pod-de-la-agigea-inaugurat-dupa-o-intarziere-de-aproape-zece-luni-14854879
14854879
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.