Nuclearelectrica lansează procesul de selecţie a investitorilor pentru reactoarele nucleare 3 şi 4

Autor: Carol Dan Postat la 27 august 2014 35 afişări

Compania de stat Nuclearelectrica (SNN) a început miercuri, 27 august, procedura competitivă de selectare a investitorilor în vederea construcţiei reactoarelor nucleare 3 şi 4 la centrala nuclearelectrică din Cernavodă, proiect în valoare de 6,5 miliarde de euro.

"Nuclearelectrica informează acţionarii, investitorii şi publicul că în 27 august iniţiează procedura competitivă de selectare de investitori pentru realizarea proiectului Unităţile 3 şi 4 CNE Cernavodă («proiectul»), în conformitate cu strategia de continuare a proiectului aprobată în Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor SNN din 22 august 2014", potrivit unui comunicat al companiei de stat transmis miercuri MEDIAFAX.

Prima etapă a procedurii de selecţie constă în calificarea investitorilor interesaţi pe baza documentaţiei de calificare depuse. În urma îndeplinirii cerinţelor de calificare, investorii vor avea acces la informaţii detaliate cu privire la proiect.

Ulterior, investitorii vor fi invitaţi să depună scrisori de intenţie, care vor fi evaluate, după care va fi selectat investitorul şi va începe negocierea pentru înfiinţarea unei companii de proiect, care va dezvolta investiţia.

Proiectul construcţiei celor două reactoare a fost iniţiat în 2007, iar lucrările erau planificate să înceapă în 2010. Din compania de proiect de atunci, Energonuclear, au făcut parte iniţial Enel (Italia), ArcelorMittal România, Nuclearelectrica, CEZ (Cehia), RWE (Germania), Iberdrola (Spania) şi GDF SUEZ (grup franco-belgian).

Acordul de investiţii pentru construcţia reactoarelor nucleare 3 şi 4 a fost semnat iniţial în 2008. Nemulţumite de evoluţia discuţiilor, CEZ, RWE, Iberdrola şi GDF SUEZ au renunţat la sfârşitul anului 2010 la investiţie, astfel că statul a ajuns să deţină 84,85% din compania de proiect.

Ultimii doi investitori privaţi rămaşi în compania de proiect, Enel şi ArcelorMittal România, au decis la finele lui 2013 să părăsească proiectul construcţiei reactoarelor nucleare 3 şi 4, astfel că Nuclearelectrica a rămas unicul acţionar implicat.

Guvernul speră să construiască reactoarele cu investitori chinezi. Nuclearelectrica are semnată o scrisoare de intenţie cu compania China General Nuclear Power Group (CGN) privind construirea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
NUCLEARELECTRICA,
CERNAVODĂ,
INVESTITORI
/actualitate/nuclearelectrica-lanseaza-procesul-de-selectie-a-investitorilor-pentru-reactoarele-nucleare-3-si-4-13151589
13151589
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.