O aplicaţie de avertizare a cutremurilor destinată în prezent doar autorităţilor din România va fi disponibilă şi pe tablete şi telefoane mobile

Autor: Elvira Gheorghita Postat la 21 octombrie 2013 49 afişări

Ministrul delegat Mihnea Costoiu a declarat duminică, pentru MEDIAFAX, că populaţia va fi avertizată în timp real, simultan cu autorităţile, cu privire la producerea unui cutremur, printr-o aplicaţie ce ar urma să fie disponibilă pe telefonul mobil şi pe computer, prin internet.

O aplicaţie de avertizare a cutremurilor destinată în prezent doar autorităţilor din România va fi disponibilă şi pe tablete şi telefoane mobile

Ministrul delegat Mihnea Costoiu a declarat duminică, pentru MEDIAFAX, că populaţia va fi avertizată în timp real, simultan cu autorităţile, cu privire la producerea unui cutremur, printr-o aplicaţie ce ar urma să fie disponibilă pe telefonul mobil şi pe computer, prin internet.

Potrivit lui Costoiu, în prezent, o echipă de specialişti în software lucrează pentru realizarea aplicaţiei care va fi oferită populaţiei de către Guvern şi, totodată, se poartă negocieri cu diferite companii, cum ar fi cele de telefonie, în vederea implementării acesteia.

"Ne dorim ca, pentru populaţie, aplicaţia să fie gratuită, iar mesajele de avertizare să fie transmise, simultan, şi la TV şi la radio", a mai spus ministrul delegat pentru învăţământ superior, cercetare şi dezvoltare tehnologică.

Practic, aplicaţia va oferi populaţiei informaţii privind iminenţa producerii unui cutremur care sunt destinate, în prezent, doar autorităţilor, prin Centrul de alarmare de la Institutul Naţional pentru Fizica Pământului de la Măgurele.

Potrivit specialiştilor, din momentul primirii unei astfel de alerte, beneficiarul are la dispoziţie un interval de câteva zeci de secunde pentru a reacţiona.

Mesajele ce vor ajunge inclusiv la populaţie vor anunţa seisme de magnitudine importantă, respectiv de minimum 5-6 grade pe scara Richter.

În acest context, Costoiu a subliniat importanţa educării populaţiei în privinţa modului de reacţie la cutremur. "Degeaba avem aplicaţia dacă nu ştim cum să folosim informaţiile. Toată lumea trebuie să ştie, de pildă, că nu e bine să fugi pe scări în cazul unui seism", a explicat ministrul.

La începutul lunii octombrie, Mihnea Costoiu a vizitat Japan Meteorological Agency, instituţie specializată în studierea fenomenelor meteorologice din Japonia, cu predilecţie a celor seismice şi vulcanice, şi implementarea de soluţii tehnice privind avertizarea populaţiei cu privire la posibilitatea producerii unor cataclisme.

Costoiu a apreciat programele de educaţie a populaţiei derulate de Japonia, precum şi sistemele de alertare prezentate de experţii niponi, exprimându-şi dorinţa ca acestea să fie adoptate ca exemple de bună practică în ţară noastră, propunerea de colaborare fiind agreată.

La 6 octombrie, în Vrancea, zona cea mai activă din punct de vedere seismic din România, s-a produs un cutremur de 5,5 grade pe scara Richter, cel mai mare din ultimii patru ani.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
CUTREMURE,
APLICAŢIE,
/actualitate/o-aplicatie-de-avertizare-a-cutremurilor-destinata-in-prezent-doar-autoritatilor-din-romania-va-fi-disponibila-si-pe-tablete-si-telefoane-mobile-11544320
11544320
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.