O companie a investit 2 milioane de euro pentru a dezvolta o aplicaţie destinată restaurantelor şi clienţilor acestora. Ce facilităţi oferă

Autor: Andra Stroe Postat la 19 septembrie 2019 59 afişări

Compania britanică Bittwatt Financial Investments PLC a investit 2 milioane de euro în dezvoltarea BGourmet, o aplicaţie prin care utilizatorii pot vedea promoţiile restaurantelor din proximitate, îşi pot rezerva masa preferată şi pot alege varianta prin care se elimină comanda şi plata la chelner.

Aplicaţia, dezvoltată de o echipă de IT-işti din România, oferă deja acces la peste 200 de restaurante în Bucureşti, iar investitorii mizează pe cel puţin 100.000 de descărcări în următoarele şase luni. De implementarea în România şi de extinderea pe piaţa europeană a acesteia se ocupă Christian Hagmann, om de afaceri şi country manager BGourmet.Prin intermediul aplicaţiei BGourmet utilizatorii pot vedea ce restaurante din apropiere oferă preparatele preferate. Aplicaţia îţi arată toate restaurantele din apropiere care au respectivul preparat, traseul până acolo, în cât timp poţi ajunge cu maşina sau pe jos, şi cât durează până când poţi avea preparatul în farfurie.

De asemenea, utilizatorul poate vedea dacă sunt mese libere la restaurantul unde vrea să servească masa şi să o aleagă pe cea preferată. Comanda şi plata se pot face direct din aplicaţie, fără să fie nevoiţi să aştepte chelnerul. După plata comenzii, utilizatorul primeşte bonusuri, pe care le poate folosi la comenzi viitoare.

„Am gândit aplicaţia BGourmet plecând de la situaţii cu care m-am confruntat. Pe de o parte este experienţa de turist, care ajunge într-un oraş unde nu cunoaşte restaurantele, dar vrea să se bucure de cultura culinară a locului. Pe de altă parte, ştim cu toţii cum sunt momentele stânjenitoare din restaurant, când stai cu mâna ridicată, doar-doar te vede chelnerul şi vine să ia comanda sau să aducă nota. BGourmet face toate acestea şi îi lasă omului timp pentru experienţe la restaurant, de care să se bucure din plin”, a declarat Christian Hagmann, country manager BGourmet.

De asemenea, BGourmet le oferă o serie de avantaje proprietarilor şi managerilor de restaurante. Aceştia îşi pot lista gratuit meniul şi pot trimite zilnic ofertele către toţi utilizatorii aplicaţiei, care pot astfel să devină clienţi ai restaurantului, eliminând totodată riscul ca un client să plece fără să achite nota prin introducerea plăţii prin aplicaţie. În acelaşi timp, proprietarii sau managerii de restaurante vor putea gestiona mult mai uşor resursele, ştiind în timp real gradul de ocupare al meselor şi preparatele comandate.

„Pentru un proprietar este foarte simplu să-şi dea seama de utilitatea aplicaţiei, pentru că, dintr-o dată, are acces la toţi potenţialii clienţi la care nici nu s-ar fi gândit şi totodată îşi eficientizează foarte mult fluxul în restaurant (chelnerii, ocuparea meselor, necesarul de materie primă ) în funcţie de dinamica pe care o au comenzile”, a adăugat Christian Hagmann.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
aplicatie,
restaurante,
plati

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.