O nouă metodă prin care poliţia îţi poate suspenda permisul de conducere în România, chiar dacă ai toate actele în regulă

Postat la 01 aprilie 2022 42333 afişări

O nouă metodă prin care poliţia îţi poate suspenda permisul de conducere în România, chiar dacă ai toate actele în regulă

Recent a fost înregistrată la Senat o propunere legislativă prin care  se doreşte modificarea Codului Rutier prin suspendarea permisului de conducere al şoferilor care nu-şi achită amenzile de circulaţie.

Luni, 28 martie 2022, a fost înregistrată la Senat propunerea legislativă nr. B181/2022 pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice cu modificările şi completările ulterioare.

Prezenta propunere prevede că art. 103 din Codul Rutier se modifică şi se completează după cum urmează:

(1) Suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule şi tractoare agricole sau forestiere se dispune:

f) până în momentul achitării amenzii, dacă aceasta nu a fost achitată în termen de 60 de zile de la sancţionarea contravenientului.

Pentru ca această propunere legislativă să intre în vigoare este necesar să fie adoptată de Parlament şi să fie promulgată de şeful statului, ca apoi să fie publicată în Monitorul Oficial.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.