Dincolo de peisajele luxuriante, extrem de familiare însă datorită nenumăratelor filme hollywoodiene vizionate de-a lungul anilor, şi melodiile semnate Guns N’ Roses şi Green Day încă difuzate la radio, Statele Unite ascund un peisaj care, deşi intens documentat de presa de peste ocean, încă mai surprinde un cetăţean oarecare din estul Europei. Cum arată, de fapt, traiul într-o ţară precum Statele Unite?

Statele Unite ale Americii, prima economie la nivel mondial de peste 100 de ani, se află pe lista de dorinţe a multor pasionaţi de călătorii, cultura americană fiind poate cea mai cunoscută la nivel mondial şi, cu siguranţă, cea pe care, personal, o cunosc cel mai bine, în afară, bineînţeles, de cea a României.

De la muzică şi cinematografie la artă, istorie şi politică, Statele Unite şi-au lăsat atât te intens amprenta asupra conştiinţei subsemnatului încât vizita mea acolo a fost în egală măsură familiară – de parcă trăisem acolo deja de câţiva ani – şi stranie, rămânând aproape într-o stare de visare în timpul celor şapte zile petrecute aproape de oceanul Pacific.

De altfel, în urmă cu aproximativ două luni, în timpul unei banale sarcini familiale, un gând oarecare mi-a străbătut scurt mintea, sunând în felul următor: „Probabil că nu voi ajunge niciodată în SUA”. N-am simţit nicidecum tristeţe atunci, însă mi-am amintit acea idee în clipa în care mi s-a propus să călătoresc în SUA la invitaţia celor de la Disney, gigant ce serbează anul viitor 100 de ani de la înfiinţare şi care a reluat anul acesta convenţia D23 Expo, neorganizată din 2019 din cauza problemelor impuse de pandemie. Atât de straniu funcţionează uneori viaţa.

Fiecare staţie de autobuz era aranjată cu perne, pături şi suficiente băuturi pentru a adăposti câţiva oameni fără adăpost.

Primele impresii. După trei ore de zburat către Paris, două ore petrecute pe Charles de Gaulle şi alte 11 ore în avion către Los Angeles, am aterizat în cele din urmă pe LAX, unul dintre cele mai aglomerate aeroporturi din lume, cu aproape 88 de milioane de pasageri în 2019.

Timp de o oră şi jumătate în drum spre Anaheim, oraş aflat la 40 de kilometri sud de Los Angeles, am simţit ceea ce avea să devină o constantă de-a lungul şederii în State, anume amabilitatea şi politeţea americanilor din zonele bogate, în special vizavi de străini (poate şi datorită faptului că zonele vizitate erau unele dintre cele mai bogate din SUA). Arthur, şoferul de Uber, mi-a prezentat extrem de politicos peisajele aflate de lângă metropolă, care – deşi nu te lăsau neapărat cu gura căscată – reuşeau să îţi facă cunoştinţă cu vestita coastă de vest a Americii.

Ajuns pe străzile din Anaheim, am luat-o la pas către centrul oraşului, încântat de oamenii tocmai ieşiţi din Disneyland, purtând pălării cu Mickie şi Minnie Mouse. Totodată, n-am putut să nu remarc că fiecare staţie de autobuz era aranjată cu perne, pături şi suficiente băuturi pentru a adăposti câţiva oameni fără adăpost. Situaţia oamenilor străzii avea însă să îmi fie explicată mai târziu.

Sărind de la o extremă la altă, ziua de dinaintea evenimentului de patru zile organizat de Disney avea să ne introducă organizatorilor şi temelor discutate în timpul convenţiei, precum industria de streaming, cinematografie şi celebrii „imagineers” din parcurile Walt Disney. Termenul este un joc de cuvinte format din imagination (imaginaţie) şi engineer (inginer), adică oameni care au suficient know-how tehnic şi imaginaţie încât să poată construi un roller coaster la Disneyland. Însă despre convenţia de la Disneyland vom vorbi în materialele următoare.

Pentru cei interesaţi, preţurile în California arată în felul următor: un drum cu Uber-ul te poate costa de la 8 dolari (dacă vrei să călătoreşti pe o distanţă extrem de scurtă, dar pe care nu o poţi parcurge în timpul propus) la 170 de dolari (atât a costat cursa LAX-Anaheim la oră de vârf). Aici, aproximativ o treime dintre şoferi se plângeau că nu mai vor să facă Uber şi vor să îşi găsească un job mai bănos. Totodată, un pachet de ţigări ajunge la 11 dolari, iar un meniu la un fast food te costă de la 7 la 20 şi ceva de dolari. Am văzut, totuşi, extrem de puţini americani fumând, iar respectivele restaurante nu erau niciodată populate aşa cum vezi în food court-urile de la noi.

70% dintre mileniali (cei născuţi între 1981 şi 1996) trăiesc de la un fluturaş de salariu la altul.

Din Los Angeles în New Mexico. Odată terminată convenţia, am zburat către Albuquerque, New Mexico, un oraş unde visasem doar în glumă că voi ajunge vreodată şi locul unde s-au filmat Breaking Bad şi Better Call Saul, unele dintre cele mai bune seriale realizate vreodată, aflate în vârful topurilor multor împătimiţi după seriale. Aici mi-am cunoscut gazda de la Airbnb, Kyler Padilla, un tânăr de aceeaşi vârstă cu a mea, care a renunţat la facultate, după spusele lui, pentru a putea să aibă un trai decent ca agent imobiliar.

Harnic şi cu mintea deschisă, Kyler mi-a explicat că taxele impuse de facultate erau prea mari pentru un tânăr care vrea să se întreţină singur, iar munca în real estate îi aduce un confort peste medie, deşi crede în acelaşi timp că industria imobiliară poate stagna o perioadă mai îndelungată de timp, trasă în jos de o recesiune mult mai gravă decât cea recent anunţată. Produsul intern brut (PIB) al SUA a scăzut cu 1,6% şi 0,9% în T1, respectiv T2 faţă de aceleaşi perioade de anul trecut, intrând astfel într-o recesiune tehnică.

Totuşi, adaugă Kyler, care nu pare să vorbească din auzite, Statele Unite par să se îndrepte către o perioadă crâncenă, iar starea actuală a pieţei muncii – cu care se laudă des oficialii americani – conturează o poveste total diferită de cea spusă de către şefii Rezervei Federale.

Chiar dacă, în medie, venitul unei gospodării ajunge la 70.000 de dolari pe an şi, în prezent, există mai multe gospodării cu venituri anuale de 100.000 de dolari decât orice altă perioadă din istoria SUA, suma din urmă nu pare atât de impresionantă ca la prima vedere, neputând să îţi ofere luxul pe care ni-l imaginăm vizionând un film american, de exemplu.

Mai mult, numărul oamenilor cu două sau chiar trei locuri de muncă continuă să crească, fapt reflectat, de altfel, în faptul că 70% dintre mileniali (cei născuţi între 1981 şi 1996) trăiesc de la un fluturaş de salariu la altul, conform unui studiu citat de ABC News. „Oamenii o duc mai rău decât se vede din afară. Suntem, într-adevăr, cea mai mare economie din lume, însă subiecte precum acestea rămân o constantă aici şi vor rămâne şi în anii următori. Lumea are nevoie de mult ajutor pentru a se descurca cu banii şi depune mult efort pentru a face faţă cheltuielilor”, mi-a explicat, sobru, Kyler.

Spre Nevada şi înapoi în California. Şederea în Albuquerque a durat numai o noapte, urmând să îmi continui aventura americană în Las Vegas, unde am stat tot o noapte, şi încheind-o în locul unde a început. Plecând cu o mulţime de idei şi imagini create de filmele şi cărţile americane, peisajul din Las Vegas şi Hollywood n-a încetat să mă fascineze de la o atracţie la alta. Alături de vestitele cazinouri din Las Vegas, viaţa trăită zi de zi de un homeless te loveşte în cel mai brutal mod imaginabil, de la droguri puternice şi lipsă de mâncare, stăvilită doar de mila străinilor croiţi să îşi cheltuie toţi banii, la sevraj şi paturi improvizate, nu departe de embleme precum MGM Grand, Luxor, Caesar’s şi The Venetian.

Prin comparaţie cu celelalte ţări pe care le-am vizitat, o bună parte din oamenii fără adăpost din SUA reuşesc să te înspăimânte cu episoadele lor de sevraj, fiind scoşi parcă din „The Exorcist”. De pildă, aproape de hotelul Flamingo din Vegas, un astfel de om încerca să urce gardul de doi metri care delimita trotuarul de şosea, folosindu-şi numai picioarele, în timp ce stătea în mâini şi striga ceva de neînţeles.

În Los Angeles, lângă Walk of Fame şi la câţiva kilometri de semnul Hollywood, care celebrează anul acesta 100 de ani, îmi vin în minte replicile lui Kyler – „ţara pare să se îndrepte către o perioadă crâncenă” – în timp ce observ miile de corturi amplasate în inima oraşului, decorate dezolant cu seringi şi hârtii de staniol. Dacă SUA va ajunge, într-adevăr, către o astfel de perioadă rămâne de văzut, însă un lucru este cert.

Aşa arată Statele Unite în 2022 – precum India palatelor luxuriante şi mahalalelor de „Slumdog Millionaire”, în Statele Unite te întâlneşti brusc cu un nivel impresionant de opulenţă pe care l-ai visat de mic copil din filme şi cu o frumuseţe care reuşeşte fără exagerare să îţi taie respiraţia, cât şi cu o stare deplorabilă de mizerie, de care cu greu vei reuşi să te debarasezi şi care îţi taie fără milă filmul îndelung imaginat.