Olaf Scholz critică declaraţiile lui JD Vance
Cancelarul german Olaf Scholz a respins criticile vicepreşedintelui american JD Vance, considerându-le inadecvate între aliaţi, scrie Reuters.
Cancelarul german Olaf Scholz a respins, sâmbătă, în cadrul Conferinţei de Securitate de la München, criticile vicepreşedintelui american JD Vance cu privire la politica Europei faţă de extrema dreaptă şi limitarea discursului instigator la ură. Scholz a declarat că este inacceptabil ca aliaţii să dicteze Germania şi Europei cum să îşi gestioneze democraţiile.
Vance a criticat vineri poziţia liderilor europeni faţă de discursul instigator şi a acuzat partidele germane de cenzură prin refuzul de a colabora cu formaţiunea de extremă dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD).
În replică, Scholz a spus că există „motive întemeiate” pentru izolarea AfD şi a reiterat angajamentul Germaniei de a preveni ascensiunea ideologiilor extremiste.
Vicepreşedintele american s-a întâlnit şi cu liderul AfD, sprijinul său fiind considerat o interferenţă electorală înaintea alegerilor din Germania, programate pentru 23 februarie.
Ministrul de externe francez, Jean-Noel Barrot, a susţinut poziţia germană, afirmând că Europa nu impune modelul său nimănui, dar nici nu acceptă impuneri externe.
Vance a evitat subiectul războiului din Ucraina, criticând, în schimb, politicile europene privind libertatea de exprimare şi imigraţia.
Declaraţiile sale au fost întâmpinate cu tăcere şi lipsă de aplauze în rândul participanţilor.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro