Olguţa Vasilescu, despre profesoara Rughiniş: Fie nu a citit lucrarea, fie e îngrămădită rău de cercuri politice

Autor: Departamentul Corespondenţi Postat la 24 decembrie 2014 49 afişări

Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, susţine că profesoara Cosima Rughiniş, care a întocmit raportul de expertiză privind suspiciunea de plagiat în cazul doctoratului său, ”fie nu a citit lucrarea, fie e îngrămădită rău de cercurile politice”.

Într-o postare pe pagina personală de Facebook, Lia Olguţa Vasilescu arată că raportul de expertiză privind suspiciunea de plagiat în cazul doctoratului său este ”de un comic total” şi că a fost semnat de o singură persoană, ”nu de două cum prevăd normele”.

”Am primit referatul de «plagiat», semnat de o persoană, nu de două cum prevăd normele şi de un comic total. Se insistă pe faptul că am plagiat un întreg capitol de pe internet, deşi am demonstrat în faţa presei că sursa de pe internet nu e autor necunoscut, ci sunt chiar eu şi pe paragrafe «preluate» din Pareto. Lucrarea fiind, evident, despre Pareto. Ca şi cum, dacă scrii un comentariu la "Doina", nu ai voie să citezi versuri, că îl plagiezi pe Eminescu. În plus, dincolo de multe alte gafe, se spune, de exemplu, că nu l-am menţionat în bibliografie pe Pio Rajna, în condiţiile în care l-am amintit în lucrare doar ca fiind unul dintre cei care frecventau aceleaşi cercuri sociale ca Pareto, dar nu am preluat nimic din el. Nici nu aveam ce, că persoana nu era sociolog, ci doar vedetă a vremii”, spune Olguţa Vasilescu.

Ea mai susţine că profesoara Cosima Rughiniş, care a întocmit raportul de expertiză, ”fie nu a citit lucrarea, fie e îngrămădită rău de cercurile politice”.

”Concluzia: fie nu a citit lucrarea, fie e îngrămădită rău. De cercurile politice ale vremurilor noastre. Dacă eu vă spun că va fi festival... Mai studiaţi copii, poate mai învăţaţi şi voi câte ceva”, mai scrie primarul.

Raportul de expertiză privind suspiciunea de plagiat în cazul doctoratului Olguţei Vasilescu relevă că în teză apar formulări preluate identic sau aproape identic din alte lucrări fără ca autoarea să indice că nu îi aparţin, precum şi numeroase citate fără localizarea sursei.

Referitor la regulile de redactare a tezei de doctorat, în raportul Cosimei Rughiniş de la Comisia de Etică a Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială din Universitatea din Bucureşti (UB) se precizează că "bibliografia nu permite identificarea lucrărilor consultate de autoare în vederea redactării lucrării" şi că "din lucrare lipsesc unele capitole şi subcapitole menite a evidenţia elementele de noutate pe care autoarea îşi propune să le introducă prin intermediul tezei". De asemenea, conform raportului, practicile de atribuire a surselor ideilor care alcătuiesc conţinutul tezei nu permit discriminarea contribuţiei autoarei la subiectul tratat şi nici verificarea afirmaţiilor pe care ea le atribuie altor surse.

Doctoratul Olguţei Vasilescu a fost analizat şi prin prisma normelor de bună practică în autoratul ştiinţific. Astfel, conform raportului, s-a constatat că numeroase citate din lucrare sunt cu localizare incompletă a sursei (propoziţii, între ghilimele, fără informaţii complete privind sursa de provenienţă; pot lipsi una sau mai multe din următoarele informaţii: autor, lucrare, pagină) sau fără localizarea sursei (propoziţii între ghilimele fără informaţii privind sursa de provenienţă).

În doctorat apar şi "formulări preluate identic sau aproape identic de autoare din lucrări care nu îi aparţin, fără a indica, prin utilizarea ghilimelelor, faptul că nu sunt formulările sale", se mai preciza în raport.

Tot în teza "Contribuţia lui Vilfredo Pareto la dezvoltarea sociologiei moderne", realizată de Olguţa Vasilescu sub conducerea prof. univ. dr. Dumitru Otovescu, majoritatea textului din capitolul 3 constă în reformulări ale textului iniţial al lui Pareto de tip propoziţie cu propoziţie, fiind foarte rare sintetizări de paragrafe sau subcapitole, se mai precizează în raport.

În plus, capitolul 7 se găseşte în totalitate pe internet, fără a se putea stabili autorul textului respectiv, se arăta în acelaşi raport.

Universitatea Bucureşti a solicitat Consiliului Naţional de Etică (CNE) să verifice teza de doctorat a primarului Craiovei, Olguţa Vasilescu, suspectată de plagiat.

Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti s-a autosesizat în cazul tezei de doctorat cu titlul "Contribuţia lui Vilfredo Pareto la dezvoltarea sociologiei moderne", susţinută de Olguţa Vasilescu în 2007, la Facultatea de Sociologie.

În urma acestui fapt, Lia Olguţa Vasilescu declara, într-o conferinţă de presă, că o va da în judecată pentru calomnie pe profesoara Cosima Rughiniş, adăugând că va merge şi la Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti pentru a-şi prezenta lucrarea.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
OLGUŢA VASILESCU,
TEZĂ DE DOCTORAT,
/actualitate/olguta-vasilescu-despre-profesoara-rughinis-fie-nu-a-citit-lucrarea-fie-e-ingramadita-rau-de-cercuri-politice-13738420
13738420
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.