Om de afaceri, arestat după ce a încercat să influenţeze martori din dosarul în care era anchetat

Autor: Otilia Ciocan Postat la 14 august 2014 114 afişări

Omul de afaceri Paul Valentin Armaşu a fost arestat preventiv, după ce a încălcat obligaţiile impuse de controlului judiciar şi a încercat să influenţeze declaraţiile unor martori din dosarul în care era anchetat, potrivit DIICOT.

Paul Valentin Armaşu este urmărit penal pentru comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, complicitate la evaziune fiscală, complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la uz de fals şi spălare a banilor. El ar fi comis aceste fapte în perioada 2010 - 2013, prejudiciind statul cu peste 4,5 milioane de euro.

Împotriva lui Armaşu a fost dispusă măsura controlului judiciar din data de 25 februarie, anterior acestei date omul de afaceri având interdicţia de a părăsi ţara, dispusă în data de 30 septembrie 2013 de către magistraţii Curţii de Apel Timişoara.

În 9 august, procurorii DIICOT au decis să-l reţină pentru 24 de ore pe Armaşu, deoarece acesta a încercat să influenţeze declaraţiile unor martori. Din probele administrate în dosar rezultă suspiciunea rezonabilă că bărbatul s-a întâlnit de mai multe ori cu soţia unui martor aflat în penitenciar cerându-i acesteia ca soţul său şi un alt martor în cauză să îşi schimbe declaraţia dată procurorilor DIICOT.

"Conform probatoriului, la prima întâlnire ce a avut loc în luna mai pe un drum forestier din apropierea localităţii Reşiţa, inculpatul Armaşu Paul Valentin i-a cerut soţiei martorului MDF ca în schimbul unei sume de bani ce avea să fie stabilită ulterior să îşi retragă declaraţia dată procurorilor DIICOT Reşiţa. Martorul a refuzat spunându-i totodată soţiei sale să-i amintească inculpatului Armaşu Paul Valentin că nu i-a returnat nici până în prezent o datorie de 200.000 de euro", spun anchetatorii.

Mesajul a fost transmis la a doua întâlnire care a avut loc în luna iulie între ouml de afaceri şi soţia martorului. De această dată Armaşu a condiţionat returnarea unui împrumut de 40.000 de euro de schimbarea declaraţiei dată de martorul MDF dar numai dacă acesta va convinge şi un alt martor să-şi schimbe, de asemenea, declaraţiile date anchetatorilor. Omul de afaceri a fost refuzat şi de această dată.

"Din probele administrate în cauză rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul Armaşu Paul Valentin ştia că încalcă obligaţiile impuse în conţinutul controlului judiciar şi că riscă să fie arestat din această cauză, motiv pentru care inculpatul şi-a luat toate măsurile de precauţie pentru a nu fi interceptat în timpul întâlnirilor cu soţia martorului, fie prin alegerea unui loc izolat de întâlnire, fie prin percheziţionarea corporală a femeii, căreia i-au fost sechestrate de către un apropiat al inculpatului, pe perioada discuţiilor, atât poşeta cât şi telefoanele mobile", susţin procurorii DIICOT.

În 9 august, Paul Valentin Armaşu a fost prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunerea de înlocuire a controlului judiciar cu măsura arestului preventiv. Instanţa a admis solicitarea procuroriilor DIICOT şi a dispus înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar cu cea a arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii. Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au respins joi contestaţia formulată de către omul de afaceri, dispunând emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele acestuia.

Cazul a fost instrumentat împreună cu poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate - IGPR, cu sprijinul Direcţiei Naţionale Anticorupţie Timişoara, având suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ARMAŞU,
DIICOT,
AREST
/actualitate/om-de-afaceri-arestat-dupa-ce-a-incercat-sa-influenteze-martori-din-dosarul-in-care-era-anchetat-13093262
13093262
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.