Opinia CE pentru strategia Guvernului pe fonduri: Alocări dezechilibrate şi lipsă de priorităţi. DOCUMENTUL Comisiei Europene

Autor: Ovidiu Bărbulescu Postat la 05 iunie 2014 38 afişări

Comisia Europeană a atenţionat Guvernul că alocarea bugetară propusă în Acordul de Parteneriat pentru banii UE 2014-2020 reflectă în continuare dezechilibre, fapt ce reprezintă o sursă de îngrijorare, iar mecanismele de detectare şi prevenire a conflictelor de interese la achiziţii trebuie aplicate.

"Alocarea bugetară propusă reflectă în continuare dezechilibre, fapt ce reprezintă o sursă de îngrijorare. Alocarea propusă pentru mediu în cadrul Fondului European pentru Dezvoltare Regională şi în cadrul Fondului de Coeziune a fost redusă şi mai mult comparativ cu propunerea iniţială, slăbind şi mai mult capacitatea României de implementare a infrastructurilor cerute de acquis. Alocarea trebuie justificată în mod adecvat, potrivit cu importanţa provocărilor avute în vedere, nevoilor de finanţare respective şi aferentei posibile finanţări complementare", atenţionează oficialii CE, în documentul transmis autorităţilor române şi obţinut de MEDIAFAX.

DOCUMENTUL COMISIEI EUROPENE

Ei arată că descrierea priorităţilor de finanţare este lipsită de o prioritizare clară şi acoperă o gamă largă de intervenţii, prin introducerea serviciilor publice locale furnizate de companii publice şi private, fiind nevoie ca această abordare să fie revizuită.

În privinţa planificării pentru transport, se atenţionează că nu sunt suficient descrise contextul trasnaţional şi legăturile internaţionale cu ţările vecine.

Se arată totodată că autorităţile române vor trebui să furnizeze un sumar al planurilor de acţiune avute în vedere pentru condiţionalităţile ex-ante care nu au fost îndeplinite, în întregime sau pe criterii specifice, in cazurile în care Comisia are o opinie contrară. Pentru aceste condiţionalităţi, Comisia îşi rezervă evaluarea finală cu privire la posibilul prejudiciu semnificativ asupra eficientei şi concretei îndepliniri a unor obiective specifice până la momentul în care aceste programe vor fi transmise şi toată informaţia necesară e pusă al dispoziţie. Comisia atrage deja atenţia României asupra eventualelor riscuri semnificative rezultate din adoptarea şi implmentarea târzie a acestor strategii.

Un alt avertisment este că mai multe condiţii pentru sectorul de ape reziduale şi pentru sectorul de deşeuri nu sunt decât parţial îndeplinite, aceeaşi observaţie fiind transmisă şi pentru sectorul tinerii pe piaţa muncii şi reducerea sărăciei.

În cazul achiziţiilor publice, Comisia nu este de acord cu presupusa îndeplinire a acestei condiţionalităţi. Oficialii europeni arată că, în pofida progresului recent, dar timid, sistemul de achiziţii publice necesită în continuare o îmbunătăţire semnificativă pentru a putea fi considerat eficient. Transparenţa procedurilor de acordare a contractelor de achiziţii publice este periclitată de lipsa de coerenţă şi consistenţă a opiniilor formulate de diferite instituţii. Mecanismele de detectare şi prevenire a conflictelor de interese trebuie implementate în mod efectiv, indiferent de sursa de finanţare.

Comsiia mai atenţionează că nu este îndeplinită condiţionalitatea legată de ajutorul de stat, că rolul Consiliului Concurenţei trebuie clarificat pentru a asigura respectarea prevederilor privind ajhutorul de stat şi că România ar trebuie să evalueze necesitatea modificării legii ajutorului de stat, în vederea modernizării acestui proces.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
UE,
GUVERN,
/actualitate/opinia-ce-pentru-strategia-guvernului-pe-fonduri-alocari-dezechilibrate-si-lipsa-de-prioritati-documentul-comisiei-europene-12697986
12697986
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.