Punctele fierbinţi sunt, pe glob, mai multe ca niciodată, fie că vorbim de Orientul Mijlociu, de Nordul Africii, de Marea Chinei de Sud, de spaţiul ex-sovietic sau de peninsula coreeană. Au loc manevre şi exerciţii pe apă, pe uscat sau în aer. Portavioanele apar pe te miri unde, prin locuri pe unde au apărut înainte submarine care în mod obişnuit nu ar fi trebuit să se afle acolo. Iar de la începutul noului mileniu, au izbucnit 16 conflicte militare majore, cu pierderi umane şi materiale de necalculat – vezi viaţa oamenilor din Alep drept exemplu. Unele dintre aceste conficte au fost transformate într-un soi de vitrine vivante, în care statele şi companiile şi-au expus tehnologiile militare la lucru, live – este cazul Rusiei în Siria.

Şi o să mai ofer două argumente: odată, faptul că în Europa au crescut cheltuielile militare, în 2016, pentru prima oară din 2009, iar analiştii se aşteaptă ca Germania şi Franţa să păstreze această tendinţă în următorii cinci ani, dar şi faptul că acţiunile companiilor producătoare de armament se află pe val, cu indici şi o evoluţie pe piaţa bursieră cât se poate de bune, mult peste referinţele oficiale.

În acest context, demersul autorităţilor române de a achiziţiona varii sisteme militare, aparatură şi armament îmi pare justificat.

Problema este că avem nevoie de coerenţă, de negociatori, de determinate şi de viziune.

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro