Oprea, despre poziţia OMV: E problema şi obligaţia ANAF să verifice
Schema de plafonare din energie prevede deja o taxă de solidaritate, dar ANAF trebuie să spună dacă OMV poate sau nu să fie suprataxată în baza regulamentului UE, declară la RFI purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea.
„Este vorba despre aplicarea unui regulament al UE. Acesta spune foarte clar în regulament că toate companiile din domeniul reglementat, deci nu este doar pentru OMV, este pentru toţi actorii din această piaţă, trebuie să aibă o cifră de afaceri de 75% generată de domeniul respectiv, adică de producţie de petrol şi gaze. Regulamentele se aplică imediat, directivele se transpun într-un termen de trei ani de zile, în diverse forme, în lege, cu fiecare legiuitor în statul membru cum consideră de cuviinţă. Eu însă aş citi această reglementare la pachet cu Ordonanţa 27. PSD a militat întotdeauna pentru o taxă de solidaritate şi există în Ordonanţa 27 acel fond de tranziţie din care se alimentează schema de ajutor pentru cetăţenii şi pentru companiile din România, de susţinere a preţurilor la energie şi la gaze, toată schema cunoscută deja, cu 0,68 de bani până în 100 de Kw, 0,8 până în 255, maxim 1,3 şi aşa mai
departe. În acea Ordonanţă 27 noi am venit şi am propus mai devreme ca UE existenţa acestei taxe de solidaritate, ea se aplică deja în România. De aceea aş spune că atunci când vorbesc despre taxa de solidaritate, m-aş uita la efectele pe tot lanţul, de la producător până la produsul final şi felul în care taxăm”, spune Radu Oprea.
Întrebat dacă anunţul OMV e corect sau nu, purtătorul de cuvânt al PSD a spus: ”Nu ştiu acest subiect, e un lucru pe care ANAF-ul trebuie să ni-l spună, pentru că ei au posibilitatea de a verifica şi au acces la date, să verifice exact dacă OMV, una dintre companiile care activează în acest domeniu, îndeplinesc această condiţie de a avea cifra de afaceri mai mare de 75% pe partea de extracţie de petrol şi gaze, dar trebuie să ne uităm că în Ordonanţa 27, ăsta e punctul meu de vedere personal, în Ordonanţa 27”.
„De exemplu, gazele care se furnizează către centrala de producere a energiei electrice din gaze de la Brazi a OMV-ului are un preţ plafonat, de 150. Deci acolo deja am introdus cu mult timp înainte, haideţi să spunem altfel, am interzis profiturile foarte mari, deci am avut în vedere să reglementăm în România, înaintea UE, aceste taxe, dar ANAF-ul trebuie să verifice acest lucru şi să împiedice acele potenţiale preţuri de transfer (...). Este problema şi tema ANAF-ului să vină şi să ne răspundă, este instituţia care are dreptul, menirea, obligaţia să facă acest lucru”, încheie Oprea.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro