Oprescu: Prima etapă a lucrărilor la bulevardul Buzeşti-Berzei-Uranus ar putea fi finalizată în iulie

Postat la 13 iunie 2013 76 afişări

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, joi, că prima etapă a lucrărilor la bulevardul Buzeşti-Berzei-Uranus, pentru tronsonul Piaţa Victoriei-Vasile Pârvan, ar putea fi terminate în luna iulie, iar reconstrucţia Halei Matache va fi începută imediat după obţinerea autorizaţiei.

Oprescu: Prima etapă a lucrărilor la bulevardul Buzeşti-Berzei-Uranus ar putea fi finalizată în iulie

 "Acestea sunt lucrările pentru prima etapă a obiectivului de investiţii, pe care dorim să o terminăm în luna iulie. Dorim să-i dăm drumul în luna iulie. S-a conturat intersecţia cu Mircea Vulcănescu - Berzei. Încercăm să-l terminăm în iulie, dar nu vreau să-i dăm drumul oricum, vrem să aranjăm între timp şi calcanele clădirilor, care sunt foarte urâte. Important este că, din bulevardul pe care-l cunoaşteţi, apare acest nou bulevard", a declarat, joi, primarul general al Capitalei, care a inspectat lucrările la viitoarea arteră.

Cu acelaşi prilej, Oprescu a precizat, tot legat de prima etapă a lucrărilor, că sunt montate toate utilităţile şi mai sunt de făcut doar câteva racorduri.

În 25 martie, Primăria Capitalei a început lucrările de demolare a Halei Matache, care erau necesare pentru a face loc magistralei rutiere Buzeşti-Berzei, monumentul urmând să fie reconstruit, folosind elementele arhitecturale cu valoare de patrimoniu, pe un amplasament din apropiere.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/oprescu-prima-etapa-a-lucrarilor-la-bulevardul-buzesti-berzei-uranus-ar-putea-fi-finalizata-in-iulie-10964650
10964650
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.