Orange va investi peste 15 miliarde de euro până în 2018 pentru îmbunătăţirea reţelei din Europa

Autor: Luiza Chiroiu Postat la 17 martie 2015 58 afişări

Orange va investi peste 15 miliarde de euro până în 2018 pentru a-şi îmbunătăţi reţeaua în Europa, în cadrul unui plan strategic pe cinci ani, prin care îşi propune să obţină în trei ani un profit înainte de taxe superior celui din 2014.

"În primul rând, Orange intenţionează că ofere conectivitate mai bună pe toate pieţele unde grupul este activ. Orange îşi propune să tripleze vitezele medii de transfer de date faţă de nivelul din 2014, pe reţelele fixe şi mobile, până la finalul lui 2018", se arată într-un comunicat al companiei franceze.

Orange vizează extinderea reţelei 4G astfel încât să ajungă la o acoperire de peste 95% în Europa. De asemenea, în cadrul strategiei denumite "Essentials2020", grupul francez intenţionează să îmbunătăţească serviciile cu clienţii, prin lansarea unui astfel de serviciu pe internet şi prin oferirea unor posibilităţi de plată cu telefonul.

Grupul telecom anticipează că profitul înainte de dobânzi, taxe, deprecieri şi amortizări (EBITDA) va scădea anul acesta comparativ cu 2014, situându-se între 11,9 miliarde de euro şi 12,1 miliarde de euro, urmând ca, de anul viitor, acesta să înceapă să crească.

Anul trecut, profitul EBITDA consolidat al companiei franceze s-a situat la 12,19 miliarde de euro.

De asemenea, Orange estimează că grupul va înregistra în 2018 venituri peste cele de anul trecut, în condiţiile în care vânzările vor începe să avanseze din 2016 sau 2017.

Veniturile Orange au scăzut cu 2,5% în bază comparabilă în 2014, la 39,44 miliarde de euro, după un declin de 4,5% înregistrat în 2013. Profitul net al grupului francez s-a situat la 1,22 de miliarde de euro anul trecut, în coborâre de la 2,1 miliarde de euro în 2013.

În România, veniturile Orange au scăzut anul trecut cu 2,7% comparativ cu 2013, la 909 milioane de euro, din cauza tarifelor de interconectare, în timp ce numărul de clienţi a crescut cu 95.000, la 10,531 de milioane.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ORANGE,
INVESTIŢII,
/actualitate/orange-va-investi-peste-15-miliarde-de-euro-pana-in-2018-pentru-imbunatatirea-retelei-din-europa-13999488
13999488
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.