Orban, reacţie la Ponta: Nu poţi califica depunerea unei moţiuni drept o formă de scandal

Autor: Andi Manciu Postat la 09 martie 2015 34 afişări

Prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni că depunerea unei moţiuni simple pe fondurile europene, un drept constituţional al parlamentarilor, nu poate fi calificată drept ”o formă de scandal”, aşa cum apreciase preşedintele PSD, Victor Ponta, în debutul şedinţei BPN.

Orban a fost întrebat cum vede declaraţiile premierului Victor Ponta, care a susţinut că PNL face un ”scandal non-stop” şi moţiunea simplă depusă pe tema fondurilor europene ar putea duce la blocarea acestor fonduri.

”Eu nu aş califica depunerea unei moţiuni de către PNL ca o formă de scandal, este un drept constituţional, şi mai ales este o necesitate să discutăm la nivelul Parlamentului despre ce mai poate fi făcut pentru a maximiza absorbţia fondurilor europene pe exerciţiul 2007-2013, şi mai ales despre ce trebuie făcut pentru a nu repeta greşelile pe care le-am făcut în primul exerciţiu bugetar, respectiv în exerciţiul 2014 – 2020. De altfel, moţiunea noastră exact asta urmăreşte, şi anume, într-o dezbatere parlamentară ministrul Fondurilor europene, împreună cu parlamentarii, să contureze nişte soluţii astfel încât să nu mai ajungem în situaţia în care se găseşte astăzi premierul Ponta, care să se laude că avem un grad de absorbţie de 55%”, a afirmat Orban.

El a menţionat că şi PSD şi PNL au partea lor de responsabilitate în privinţa fondurilor europene.

”Dacă lucrurile au fost atât de roz de ce a simţit nevoia ministrul fondurilor europene să-i înlocuiască pe aproape toţi directorii de autorităţi de management de la programele care se găsesc în coordonarea domniei sale? Dacă lucrurile sunt atât de roz, din perspectiva PSD, de ce în momentul de faţă nu există nicio decontare făcute din cele 460 de milioane de euro, aproximativ, pe POSDRU. Dacă lucrurile sunt atât de roz, de ce nici până astăzi nu este aprobat PNDR pentru exerciţiul 2014 – 2020?”, a mai spus Orban.

Preşedintele PSD Victor Ponta a susţinut, luni, în debutul şedinţei BPN, referindu-se la moţiunea simplă depusă de PNL pe tema absorbţiei fondurilor europene, că "scandalul non-stop" făcut de liberali poate avea ca efect negativ, la Bruxelles, oprirea fondurilor europene.

"Există un singur efect negativ: scandalul non-stop făcut de PDL-PNL, la Bruxelles poate să ducă la ideea că românii acolo se ceartă, e rău că le-am dat fonduri europene, mai bine le oprim din nou, cum le opriseră în 2011", a spus Ponta.

El a arătat că moţiunea PNL este "demagogică", în condiţiile în care gradul de absorbţie a crescut în guvernarea comună cu PNL.

"Vreau să arătăm foarte clar demagogia moţiunilor pe fonduri europene, pe lângă faptul că nu are fundament. Am preluat în 2012 cu 7% absorbţie, suntem la 55%, dar am şi guvernat împreună. Adică împreunăcu liberalii am reuşit aceste succese, chiar dacă acum ne critică pentru ele", a spus Ponta.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ORBAN,
MOŢIUNE,
PONTA
/actualitate/orban-reactie-la-ponta-nu-poti-califica-depunerea-unei-motiuni-drept-o-forma-de-scandal-13956135
13956135
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.