Pentru Ponta, mutarea e în primul rând o încercare reală de a se feri, mai ales în condiţiile în care Traian Băsescu, dezlănţuit în ameninţări tot mai bizare la adresa oamenilor guvernării, a scos la lumină inclusiv acuzaţia, despre care inclusiv fanii lui Băsescu ştiu de mult că e falsă, despre o implicare a lui Ponta în moartea procurorului Panait din 2002.

În al doilea rând, mutarea la MApN e o mişcare simbolică, menită să-l identifice măcar pasager pe Ponta cu cea mai serioasă instituţie din stat, armata, şi să arate electoratului că situaţia în România nu e caracterizată corect de pactul de coabitare Cotroceni-Victoria (pe care electoratul USL încă i-l reproşează lui Ponta), ci de un război în toată legea provocat de influenţa lui Traian Băsescu asupra justiţiei şi a serviciilor secrete, astfel încât a scăpa de Băsescu odată cu terminarea mandatului prezidenţial devine o chestiune de rezistenţă în tranşee, după principiul enunţat de Ponta "Continuăm lupta, cu şi mai multă hotărâre! AMR 35 de săptămâni!".

E adevărat, probabil, că atacurile personale ale lui Băsescu la adresa lui Ponta sau a Gabrielei Firea n-ar fi apărut dacă PSD n-ar fi insistat până în pânzele albe cu comisia Nana, pornită pe incriminarea penală a familiei preşedintelui şi a cărei bază, în termeni de retorică electorală, este "Băsescu trebuie să ajungă la puşcărie". Astfel încât e normal ca preşedintele să riposteze cu aceeaşi monedă, iar ideea de bază pe care s-o urmărească el şi comunicatorii săi să fie "Ponta trebuie să ajungă la puşcărie". Acest schimb de acuzaţii grave între primii oameni din stat, purtat într-un limbaj tot mai vulgar, a confiscat deja total scena politică, deşi până la ambele runde de alegeri din 2014 mai sunt deja luni bune.