Papa Francisc: Peres şi Abbas au fost invitaţi la Vatican la o rugăciune pentru pace, nu la o mediere
Papa Francisc a explicat luni, la întoarcerea dintr-o vizită de trei zile în Orientul Mijlociu, că nu şi-a propus să organizeze "o mediere" atunci când i-a invitat la o rugăciune pentru pace la Vatican pe preşedintele isrelian, Shimon Peres, şi pe cel palestinian, Mahmoud Abbas.
"Este vorba despre o întâlnire la Vatican pentru a ne ruga împreună, nu pentru a face o mediere. Este o rugăciune fără discuţii. După (rugăciune), fiecare se întoarce acasă", a explicat Papa, într-o conferinţă de presă organizată la bordul avionului care îl aducea la Roma.
Papa a salutat faptul că cei doi preşedinţi "au avut curajul să meargă mai departe", acceptând amândoi propunerea sa.
Întrebat de ce i-a invitat pe cei doi lideri după mesa de la Betleem, Papa a admis că "îi plac gesturile spontane".
În ceea ce priveşte statutul Ierusalimului, Francisc a subliniat că "Sfântul Scaun are poziţia sa asupra problemei religioase. Ierusalimul este capitala a trei religii".
El a apreciat că negocierile trebuie să continue.
Invitaţia Papei la o rugăciune comună a evreilor şi palestinienilor la Vatican a fost un moment de vârf al zilei de duminică.
După o mesă la Betleem, Francisc i-a invitat pe preşedintele palestinian şi pe cel israelian să vină să se roage cu el "în casa sa", la Vatican, pentru pace şi încheierea unei "situaţii inacceptabile" între palestinieni şi israelieni.
Citiţi mai multe pe www.
mediafax.ro
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro