Patriarhia, după anunţul lui Cîţu: Se înscrie riguros în litera şi în spiritul onest al dialogului
Anunţul premierului referitor la accesul liber la slujba de Înviere se înscrie riguros în logica, în litera şi în spiritul onest al dialogului purtat anul acesta între cultele religioase şi autorităţi, transmite purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu.
Slujba de Înviere, în ritualul ortodox, spre deosebire de cel catolic, se desfăşoară între orele 00.00-04.00.
„S-a decis astfel, într-un mod predictibil, accesul nestingherit la slujba de Înviere a tuturor creştinilor, precum şi a credincioşilor celorlalte culte din România la serviciile religioase prilejuite de sărbătorile acestora din perioada următoare. Aceasta, întrucât participarea la o slujbă religioasă implică pietate, ordine şi cuminţenie, nu dezordine, ignorare a celorlalţi şi zglobie neatenţie”, este mesajul transmis de Vasile Bănescu.
Accesul credincioşilor la biserică în noaptea de Paşti va fi posibil doar pe jos sau cu mijloc de transport personal.
„De asemenea, aşa cum se ştie, partea slujbei de Înviere la care asistă cea mai parte a credincioşilor se desfăşoară afară, în curtea bisericii. Fireşte, totul trebuie să decurgă în condiţiile respectării foarte atente a măsurilor de siguranţă sanitară care implică şi solicită acum responsabilitatea şi bunul-simţ ale noastre, ale tuturor. BOR se va organiza, ca şi până acum, în mod exemplar pentru sărbătorile care urmează. Detalii despre organizarea slujbelor de Florii şi Paşti vor fi comunicate săptămâna viitoare”, a adăugat Vasile Bănescu.
Premierul Florin Cîţu a anunţat, joi, pe Facebook, că propune CNSU ca circulaţia în noaptea de Înviere să fie permisă până la ora 5.00.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro