Pază înarmată şi zeci de angajări suplimentare la Spitalul de Urgenţă din Bistriţa
Autorităţile au decis ca Spitalul de Urgenţă din Bistriţa să fie păzit de angajaţii unei societăţi care au permis de port armă şi pot astfel ţine sub control numărul mare de aparţinători care forţează intrarea în unitatea medicală aflată în carantină.
Conducerea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Spitalul din Bistriţa este păzit cu arma de angajaţii unei firme autorizate să presteze astfel de servicii.
Decizia a fost luată pentru a limita numărul persoanelor care încearcă să forţeze intrarea în spitalul de urgenţă pentru a ajunge la aparţinători, în condiţiile în care unitatea este în carantină de o lună.
„Colegii mei prevăzători din managementul Spitalului Judeţean au luat această măsură cu trei săptămâni înainte de a intra în carantină după decizia naţională. Am luat decizia de a găsi resursele necesare şi a instala un post militarizat pentru că, din păcate, foarte mulţi cetăţeni nu înţeleg faptul că nu ai voie să intri în spital. Este instalat un post militarizat şi nu se mai intră în Spitalul Judeţean de Urgenţă”, a anunţat preşedintele Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan.
Managerul Spitalului de Urgenţă Bistriţa, Gabriel Lazany, a explicat că este vorba de o societate comercială care are în atribuţii asigurarea pazei armate.
„Am apelat la serviciile unei firme autorizate de pază pentru că paznicii spitalul nu sunt înarmaţi. Am considerat că este nevoie de o măsură superioară de protecţie şi din acest motiv am decis să apelăm la aceste servicii”, a explicat Gabriel Lazany.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro