Papa Francisc le dă speranţe primilor, care îl ştiu drept un admirator al actualului papă emerit Benedict, a cărui retragere din funcţie se leagă şi de faptul că ar fi vrut ca un reformator mai în putere să-i ia locul; în acelaşi timp, Francisc I îi mulţumeşte şi pe birocraţii de la Vatican, care au căutat de la bun început un sud-american capabil să ia ochii catolicilor din toată lumea prin personalitatea sa şi astfel să distragă atenţia de la neregulile financiare din jurul Băncii Vaticanului sau de la scandalurile de pedofilie.

Luatul ochilor s-a întâmplat deja: faptul că Bergoglio, iezuit, şi-a luat numele întemeietorului unui ordin religios rival (Sf. Francisc) şi a refuzat ostentativ însemnele pompei papale i-a asigurat de la bun început o presă bună, dispusă să se concentreze mult mai mult asupra declaraţiilor sale că Biserica trebuie să-i slujească pe săraci decât a suspiciunilor despre colaborarea lui cu dictatura militară din Argentina anilor '70 ori a eforturilor sale de a combate în general reformele sociale ale regimurilor Kirchner din Argentina, nu doar pe cele legate de căsătoria între persoane de acelaşi sex sau de liberalizarea avorturilor.

Catolicii tradiţionalişti, dornici să vadă o reîntoarcere la liturghia latină dinainte de Conciliul Vatican II şi la pompa monarhică de odinioară, l-au întâmpinat cu suspiciune, văzând în insistenţa lui pentru o Biserică centrată pe slujirea săracilor o posibilă relaţie cu teologia eliberării - curentul din gândirea teologică latino-americană care a pus în evidenţă compatibilitatea ideologiilor de stânga cu preceptele sociale din Noul Testament, justificând inclusiv implicarea unor prelaţi în lupta contra dictaturilor de dreapta de pe continent. Nimic mai departe de adevăr însă: criticile lui la adresa "bogaţilor" sau a exploatării săracilor n-au vizat niciodată schimbarea sistemului sau vreun îndemn adresat săracilor de a se răscula contra acestuia. Inclusiv în prima predică de la liturghia de joi din Capela Sixtină, Bergoglio a avertizat că Biserica nu trebuie să devină "o ONG pioasă", ci să se concentreze pe menirea sa spirituală.

Aceasta nu înseamnă însă că Vaticanul nu poate face politică sau că Bergoglio, un prelat care s-a implicat atât de mult în politica ţării sale, încât a ajuns să fie considerat liderul informal al opoziţiei contra regimurilor lui Nestor şi Cristina Kirchner, nu are potenţial de a face politică. Cei ce au făcut legătura între trecutul lui Bergoglio şi planul de reevanghelizare a unei Americi Latine care concentrează majoritatea populaţiei catolice a lumii, dar unde ideile de stânga au ajuns la putere din Venezuela şi Bolivia până în Brazilia sau Ecuador, au fost unii dintre suporterii răposatului preşedinte venezuelean Hugo Chavez, care au acuzat deja Vaticanul că vrea "să submineze unitatea sud-americană", notând că Papa Francisc ar putea fi pentru America Latină ceea ce a fost Ioan Paul al II-lea pentru fosta URSS - o continuare a războiului rece cu arme mai subtile.