Percheziţii DNA la Parchetul Tribunalului Bihor, fiind vizat prim-procurorul Vasile Popa
Procurorii DNA fac percheziţii, joi, la sediul Parchetului Tribunalului Bihor, precum şi la locuinţa şi în biroul prim-procurorului Vasile Popa, într-un dosar privind fapte de corupţie care ar fi fost comise în perioada 2009-2014, afirmă surse judiciare.
Potrivit unui comunicat transmis, joi, de Direcţia Naţională Anticorupţie, procurorii DNA fac cercetări într-un dosar care vizează suspiciuni privind săvârşirea unor fapte de corupţie, în perioada 2009 - 2014.
În acest dosar au loc percheziţii în patru comune din judeţul Bihor şi în municipiul Oradea, una dintre acestea fiind făcută la sediul unei instituţii publice, potrivit DNA.
Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că instituţia publică la care au loc percheziţii este Parchetul Tribunalului Bihor.
Conform surselor judiciare citate, în această anchetă ar fi vizat prim-procurorul Parchetului Tribunalului Bihor Vasile Popa, astfel că au loc percheziţii şi în biroul acestuia, dar şi la locuinţa sa din comuna Sânmartin, aflată lângă Oradea.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA