Percheziţii domiciliare în patru judeţe la membrii unei reţele specializate în fraude bancare în SUA
Un număr de 21 de percheziţii au loc, miercuri dimineaţă, în judeţele Mehedinţi, Timiş, Arad şi Hunedoara, la locuinţele membrilor unei grupări specializate în fraude bancare pe teritoriul SUA, prin clonarea de carduri bancare, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Din cele 21 de percheziţii, 14 se desfăşoară în Drobeta Turnu Severin şi satul Dedoviţa din Comuna Cerneţi, din judeţul Mehedinţi, celelalte şapte fiind în judeţele Timiş, Arad şi Hunedoara.
Potrivit unor surse din cadrul anchetatorilor, liderii grupării sunt din Drobeta Turnu Severin, iar aceştia ar fi condus operaţiunile de imprimare a datelor de pe aproximativ şase mii de carduri bancare din Statele Unite ale Americii, cu ajutorul unui soft special. Membrii grupării identificau cu ajutorul softului respectiv POS-urile vulnerabile de la diferite restaurante şi benzinării din SUA, au precizat sursele citate.
Ulterior, cu ajutorul unui program informatic, membrii grupării furau datele cardurilor care erau folosite în POS-urile respective, iar informaţiile care ajungeau pe mail erau vândute altor membri care clonau carduri şi scoteau banii.
Sursele citate au mai declarat că cei care mergeau la bancomate să scoată banii de pe cardurile falsificate primeau un comision de 40% din suma extrasă, care de cele mai multe ori nu depăşea o mie de euro.
Surse judiciare au precizat, de asemenea, că printre suspecţi este şi fiica unui fost ofiţer de la Serviciul de Investigare a Fraundelor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi.
În urma percheziţiilor de miercuri dimineaţă, suspecţii urmează să fie duşi la DIICOT Timiş, pentru audieri.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro