Peste 5.000 de locuri de cazare în programul "Litoralul pentru toţi". Care sunt tarifele hotelurilor
Peste 5.000 de locuri de cazare vor fi disponibile, între 5 mai şi 15 iunie, în cadrul ediţiei de primăvară a programului "Litoralul pentru toţi", în ofertă fiind incluse unităţi de cazare din toate staţiunile din judeţul Constanţa.
Programul a fost lansat de Asociaţia Litoral-Delta Dunării (ALDD), Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) cu scopul de a realiza continuitatea sezonului după minivacanţa de 1 Mai, iar oferta este diversificată şi include, în acest an, şi hoteluri care oferă turiştilor pachete all inclusive.
"Programul «Litoralul pentru toţi» se află la cea de-a 14-a ediţie, ca program tradiţional în care patronatele hoteliere şi agenţiile de turism şi-au dat mâna în vederea atragerii turiştilor în perioada de extrasezon pe litoralul românesc, în condiţiile în care nicio altă destinaţie externă nu vine cu o ofertă atât de avantajoasă", a spus preşedintele ALDD, Corina Martin.
Ea a precizat că pentru a veni în sprijinul turiştilor lansarea acestei ediţii beneficiază de aceleaşi tarife maximale din ediţia septembrie - octombrie 2013, "ceea ce înseamnă că aceste pachete pot avea şi preţuri inferioare acestor plafoane tarifare".
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro