Piaţa auto a încheiat primul trimestru pe plus

Autor: Dorin Oancea Postat la 20 aprilie 2014 40 afişări

Vânzările de autovehicule noi - autoturisme şi vehicule comerciale - s-au ridicat la 18.941 de unităţi în primul trimestru, în creştere cu 21,7% faţă de intervalul similar al anului trecut, fiind pentru prima dată din 2009 când piaţa de profil încheie primele trei luni ale anului pe plus.

Piaţa auto a încheiat primul trimestru pe plus

"Pe ansamblul pieţei, livrările totale de autovehicule înregistrează în trimestrul I din 2014 o creştere de 21,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În interiorul acestei creşteri avem autoturismele cu o creştere de 19,1%", se arată într-un comunicat transmis de APIA.

Vânzările auto au avut o evoluţie pozitivă şi pe plan european, cu creşteri de 3,3% în Franţa, 5,6% în Germania şi 6% în Italia, respectiv de 11,8% în Spania şi de 13,7% în Marea Britanie. Mişcarea pozitivă a pieţei auto este anticipată şi de Carlos Ghosn, directorul general al Renault şi Nissan, care apreciază că în acest an cererea de automobile la nivel global va creşte, pieţele din China şi SUA continuând expansiunea, în timp ce Europa va traversa o revenire solidă.

"În Europa va avea loc o mare revenire. Sunt multe evoluţii promiţătoare în 2014 şi în alte regiuni, şi fără îndoială veţi vedea mulţi producători auto pregătindu-se pentru viitor", a afirmat Ghosn într-un interviu acordat la ceremonia de inaugurare a unei fabrici Nissan din Brazilia.

Pe piaţa locală, livrările sunt în continuare susţinute de achiziţiile realizate de companii (84% din volumul total înregistrat în primul trimestru), arată APIA, care precizează că deşi înmatriculările de autoturisme rulate au scăzut cu 11,6% faţă de primele trei luni ale anului trecut, volumul acestora este de 3,5 ori mai mare comparativ cu cel al autoturismelor noi.

La autoturisme, topul pe mărci după trei luni din 2014 este condus de către Dacia, cu 4.723 unităţi vândute, urmată de Volkswagen (1.533 unităţi / 10%), Skoda (1.522 unităţi / 9,9%), Ford (1.150 unităţi / 7,5%), Renault (787 unităţi / 5,1%) şi Opel (642 unităţi / 4,2%). Pe modele, Dacia Logan este cel mai bine vândut model în luna martie, dar şi după primele trei luni, fiind urmat de Sandero, Skoda Octavia, Dacia Duster (locul 3 după trei luni), şi Volkswagen Golf.

Cel mai exportat model în luna martie a fost Dacia Duster (13.219 unităţi), urmat de Dacia Logan (10.618 unităţi) şi Ford B-Max (6.015 unităţi), topul fiind acelaşi şi pe ansamblul primului trimestru (Duster - 31.994 unităţi, Logan - 26.174 unităţi şi B-Max - 18.176 unităţi).

Urmărește Business Magazin

/actualitate/piata-auto-a-incheiat-primul-trimestru-pe-plus-12497033
12497033
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.