Biocorporatiştii - au renunţat la viaţa de oraş şi la munca în corporaţie pentru a face agricultură la ţară

Autor: Ioana Matei Postat la 20 aprilie 2014 6985 afişări

În căutarea gusturilor din copilărie şi a unei vieţi liniştite, corporatişti şi profesionişti din varii domenii se mută la ţară şi încearcă să facă o afacere din agricultura bio.

L-am întâlnit pe Matei Dumitrescu, unul dintre cei patru fondatori ai afacerii Coşul de legume, în biroul din cadrul centrului de afaceri Bucharest HUB, unde îşi întâmpină de cele mai multe ori clienţii şi partenerii. Tot acolo ajung şi multe dintre coşurile cu legume şi fructe vândute prin intermediul site-ului, SMS-urilor sau telefoanelor. Matei Dumitrescu este responsabil de partea de business to business, colegul lui, Andrei Barbu, fost IT-ist, se ocupă de producţia de pe terenul din Valea Măcrişului, iar soţiile lor, psiholog şi arhitect, gestionează marketingul, comunicarea şi relaţiile cu clienţii.

„Experienţa fiecăruia dintre noi a intervenit la un moment dat: cu ajutorul lui Andrei Barbu am dezvoltat site-ul şi urmărirea livrărilor în sistem, soţia sa, Alexandra, de profe-sie arhitect, a intervenit când a venit vorba de dezvoltarea solariilor şi a halei de depozitare, iar Sabina, soţia mea, psiholog, face cursuri de parenting unde nu vorbeşte doar despre educaţia, ci şi despre hrana copiilor, identificând astfel nevoile consu-matorilor preocupaţi de sănătatea lor“, explică Matei Dumitrescu modul cum pregătirea din varii domenii ajută şi în agricultură.

Ideea afacerii Coşul de legume a venit în 2011, când Andrei şi Alexandra Barbu au început să caute produse sănătoase pentru fetiţa lor. „Nu aveam de unde să procurăm mâncarea sănătoasă, aşa că am decis să ne-o facem singuri“, este ex-plicaţia simplă a lui Dumitrescu, care i s-a alăturat lui Barbu în 2012, odată cu creşterea cererii pentru legumele cultivate în sistem ecologic. În prezent, cele două familii cultivă la ferma lor de 16 hectare din Valea Măcrişului, în apropiere de oraşul Urziceni, legume şi fructe în sistem ecologic, printre care şi sfeclă elveţiană, roşii mov sau morcovi galbeni şi albi, varză furajeră. Pe un teren de circa două hectare din zona Cheile Olteţului cultivă cartofi, iar în apropiere de Bucureşti au şi un mic depozit de logistică, de unde fac livrările.

Legumelor şi fructelor li se adaugă ouăle şi carnea de la câteva sute de găini, aflate tot la ferma de pe Valea Măcrişului. Lucrează însă şi cu mai multe ferme partenere - unele cu certificare ecologică definitivă, altele în conversie, de la diverse organisme de certificare. Produsele sunt vândute prin intermediul site-ului, pe bază de comandă sau abonament săptămânal: clienţii îşi primesc coşul proaspăt, în fiecare marţi şi sâmbătă, chiar la uşa lor sau în cele circa 30 de centre partenere.

În total, cele două familii au investit în afacere circa 50.000 de euro. Datorită cererii mari, au început să colaboreze şi cu alte ferme, subcontractori, care investesc parţial banii proprii în ferma de legume. Break-even-ul a fost atins astfel anul trecut, când afacerea a ajuns la venituri de 100.000 de euro, iar perspectivele sunt pozitive şi pentru anul în curs.“Am vândut abonamente prepaid în luna martie cât aproape toată cifra de afaceri din legume de anul trecut“, argumentează Dumitrescu, care a primit în avans plata pentru costurile viitoare.

Comanda medie în magazinul cosuldelegume.ro este de 78,30 de lei, iar cei mai mulţi clienţi sunt mame tinere, potrivit lui Dumitrescu. Anul trecut au avut circa 5.000 de livrări, iar unii dintre clienţi, potrivit lui Dumitrescu, au cumpărat produse proas-pete chiar şi în valoare de 1.000 de euro. În afară de cele câteva sute de clienţi stabili, compania lucrează şi cu restaurante (Violeta’s Kitchen, Cafe Verona), centre de afaceri (Bucharest HUB), grădiniţe, şcoli (British School of Bucharest) sau săli de fitness.

Parteneriatele şi vânzările către consumatorii finali sunt echilibrate, având fiecare o proporţie de 50% din afacere. Matei Dumitrescu este de părere că nu e nevoie de pregătire pentru a-ţi începe o afacere în agricultură şi găseşte mai folositoare experienţa din domenii care, aparent, nu au puncte în comun cu „viaţa la ţară“. „Noi am pornit de la coadă la cap: aveam multe cunoştinţe, networking dezvoltat, prieteni care ne-au îndrumat către alţi clienţi şi către nevoile lor.“ Dacă el este în continuare implicat în alte afaceri, precum turismul şi marketingul, Andrei Barbu a renunţat cu totul la munca dintr-o multinaţională IT pen-tru a se dedica businessului cu legume.

Acum, în loc să îşi petreacă zilele scriind cod, ajunge să îşi petreacă şi nopţile su-praveghind producţia de legume de pe Valea Măcrişului când temperaturile sunt foarte scăzute. În afară de cele două familii, numărul angajaţilor variază în funcţie de sezon şi poate ajunge la 30 de persoane în perioada de maximă productivitate şi in-clude atât personalul care se ocupă de livrări, cât şi lucrătorii temporari de pe câmpul din zona Bărăganului.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/cover-story/biocorporatistii-au-renuntat-la-viata-de-oras-si-la-munca-in-corporatie-pentru-a-face-agricultura-la-tara-12489411
12489411
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.