Piaţa auto continuă declinul în august şi scade cu 22%
Înmatriculările de maşini noi au continuat declinul şi în august, atingând şi cea mai mare scădere din acest an, de peste 22% conform datelor Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) pe baza cifrelor de la înmatriculări. Luna trecută s-au înregistrat 12.538 de maşini noi.
♦ Dacă în iunie scăderea pieţei era de 8%, în iulie declinul a urcat la 19% pentru ca în august deja să treacă pragul de 22%.
Înmatriculările de maşini noi au continuat declinul şi în august, atingând şi cea mai mare scădere din acest an, de peste 22% conform datelor Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) pe baza cifrelor de la înmatriculări. Luna trecută s-au înregistrat 12.538 de maşini noi.
Dacă în iunie scăderea pieţei era de 8%, în iulie declinul a urcat la 19% pentru ca în august deja să treacă pragul de 22%.
Declinul vine în condiţiile în care preţurile maşinilor au crescut în 2022, iar finanţarea a devenit mai scumpă pe măsură ce dobânzile au urcat.
La nivelul primelor opt luni ale anului s-au înmatriculat 83.349 de maşini noi, în creştere cu 5% faţă de perioada similară din 2021. Creşterea vine ca urmare a avansului punctat în primul trimestru al acestui an când creşterile erau de până la 43%. Pe de altă parte în prima jumătate a acestui an s-au livrat şi respectiv înmatriculat multe maşini comandate din 2021, astfel încât cifrele din 2022 reflectau în realitate cererea de anul trecut. Chiar şi în prezent timpul de livrare a maşinilor noi poate trece de 6 luni.
De partea cealaltă, pe piaţa maşinilor rulate, unde şi aici preţurile au crescut semnificativ în ultima jumătate de an, înmatriculările au scăzut în august cu 20% la circa 28.000 de unităţi.
La nivelul primelor opt luni ale anului înmatriculările de maşini second-hand au scăzut cu 21% la 213.413 de maşini.
Înmatriculările mărcii Dacia de maşini noi continuă să fie pe plus, cu un total de 24.148 de unităţi faţă de 31.349 de unităţi în primele opt luni din 2021, iar podiumul este completat de Toyota şi Hyundai.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro