Plafonarea preţurilor la energie nu opreşte inflaţia: după scăderea din noiembrie, inflaţia a reluat creşterea în decembrie

Autor: Răzvan Botea Postat la 17 ianuarie 2022 31 afişări

Indicele de preţuri a ajuns la 8,2% la finalul lui 2021, prin comparaţie cu decembrie 2020, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Inflaţia a ajuns la 8,2% an/an în decembrie 2021, după o creştere a preţurilor la gaze naturale de 52% şi la energie electrică de 15%.

Indicele de preţuri a ajuns la 8,2% la finalul lui 2021, prin comparaţie cu decembrie 2020, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Inflaţia a scăzut în noiembrie ca urmare a intrării în vigoare a legii de plafonare şi compensare a preţurilor la energie, o premieră în raportările INS ca indicatorul preţurilor de consum să fie influenţat de decizii administrative. În ciuda faptului că actul este încă în vigoare şi s-a ţinut cont de acesta în calculul INS, aşa cum scrie în metodologia publicată, în decembrie inflaţia  a crescut.

„Ne aşteptam ca vineri INS să dea o inflaţie în scădere, în condiţiile în care după intrarea în vigoarea a legii privind plafonarea şi compensarea în materie de produse energetice am văzut că s-a produs o scădere a preţurilor. Iată că acum vedem că inflaţia este de 8,19 în decembrie 2021 faţă de decembrie 2020“, a spus Adrian Vasilescu de la Banca Naţională a României (BNR).

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.