PNL cere PSD deblocarea în Senat a Ordonanţei 55/2014 privind migraţia aleşilor locali

Autor: Valentina Postelnicu Postat la 26 aprilie 2015 38 afişări

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe a cerut, duminică, PSD şi actualei majorităţi parlamentare deblocarea dezbaterii Ordonanţei 55/2014, privind migraţia aleşilor locali, la Senat, unde legea se află încă în lucru la comisie, fiind depăşit cu zece zile termenul pentru adoptarea raportului.

”În această săptămână, în Senatul României, vom solicita PSD deblocarea situaţiei Ordonaneţei 55. Au trecut zece zile peste termenul acordat comisiei, pentru raport în plenul Senatului, şi considerăm că PSD ar trebui să ţin cont de faptul că indiferent de interesul pe care l-au avut şi îl au cu această prevedere, această Ordonanţă trebuie discutată”, a arătat Ionuţ Stroe, într-o conferinţă de presă.

El a precizat că liberalii ”solicită PSD-ului, în mod public deblocarea discuţiilor privind Ordonanţa de urgenţă 55, care le-a folosit în anul electoral 2014, şi care a legiferat în această ţară traseismul politic”.

”Au trecut mai bine de şase luni, o jumătate de an, de cât actuala majoriate a luat decizia antidemocratică de a legifera traseismul politic. În curând se vor împlini cinci luni de zile de când Curtea Constituţională a constatat că premierul Ponta, actuala guvernare a încălcat cu bună ştiinţă Constituţia, pentru a satisface un interes de partid, şi să influenţeze prin această lege rezultatul de la prezidenţiale, prin migraţia aleşilor în zona partidului de guvernământ”, a afirmat Stroe.

Potrivit liberalului, Curtea Constituţională specifică clar şi limpede că trebuie reglementate toate măsurile pentru a stabili efectele pe care le-a produs această Ordonanţă pe timpul aplicării ei.

”Este limpede că trebuie să avem o dezbatere reală pe acest subiect în cadrul Senatului. Practic, cei care au trădat încrederea cu care au fost investiţi de către cetăţeni, cei care şi-au trădat propriile partide şi au fost complici la acest demers de influenţare a rezultatului alegerilor, trebuie să plătească cu mandatul. Cei care s-au folosit de această Ordonanţă trebuie să îşi piardă mandatul, conform legislaţiei care era în vigoare la momentul adoptării acestei Ordonanţe. Cerem PSD să înţeleagă faptul că acest subiect nu poate fi ignorat, iar deciziile Cuţii nu pot fi tergiversate şi sfidate”, a afirmat Ionuţ Stroe.

El a menţionat că astăzi ,”constatăm încă o dată că PSD nu numai că nu a înţeles ce are de corectat în atitudinea şi comportamentul politic, în legislaţia strâmbă cu care a încercat influenţarea rezultatului alegerilor, dar nu au înţeles nici motivul pentru care au pierdut alegerile”.

”Modul în care PSD se raportează la traseimul politic, la introducerea votului prin corespondenţă, la propunerea de simplificare a procedurilor prin care Parlamentul să răspundă în zona solicitărilor care vin din justiţie, sunt teme care nu pot fi ignorate, nu pot fi mascate în niciun fel de actuala guvernare. Au nevoie de un răspuns clar. A le masca, tergiversa la infinit, din punctul nostru de vedere reprezintă un mod învechit de a face politică, un comportament care a fost sancţionat deja de votul din 16 noiembrie”, a mai arătat purtătorul de cuvânt al PNL.

Curtea Constituţională (CC) a decis, în decembrie, că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 55/2014 privind migraţia aleşilor locali este neconstituţională, fiind admisă astfel sesizarea parlamentarilor PNL. Parlamentul va trebui să reglementeze, printr-o lege de respingere, măsurile cu privire la efectele juridice produse în perioada în care OUG 55/2014 a fost aplicabilă, respectiv ce se va întâmpla cu mandatele aleşilor locali care au migrat la alte partide.

Deputaţii PNL arătau, în sesizarea trimisă Curţii Constituţionale, că OUG 55/2014 este neconstituţională pentru că a reglementat în cazul instituţiilor fundamentale ale statului, cum este cazul administraţiei locale şi partidele politice, lucrul interzis de Constituţie.

De asemenea, în sesizare s-a făcut referire la o serie de decizii anterioare ale Curţii Constituţionale privind interzicerea traseismului politic al aleşilor locali, dar şi la faptul că OUG 55 a fost adoptată în materia drepturilor electorale, lucru de asemenea interzis de legea fundamentală.

Proiectul de lege de aprobare a OUG 55 care a permis migraţia aleşilor locali a fost adoptat, în 9 decembrie, de plenul Senatului, fiind înregistrate 86 de voturi "pentru", 36 "împotrivă" şi 6 abţineri.

OUG care a permis migraţia aleşilor locali pentru 45 de zile fără ca aceştia să-şi piardă mandatul a fost adoptată de Guvern în 28 august. Aleşii locali au putut opta pentru un partid până pe 17 octombrie.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
PNL,
TRASEISM,
OUG
/actualitate/pnl-cere-psd-deblocarea-in-senat-a-ordonantei-55-2014-privind-migratia-alesilor-locali-14158347
14158347
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.