Politia: Nu cumparati brazi de Craciun furati din padure

Postat la 20 decembrie 2010 67 afişări

Peste 4.500 de brazi de Craciun au fost confiscati, in ultima saptamana, de echipe comune ale Politiei, ale Ministerului Mediului si Padurilor si ale Romsilva, majoritatea pentru ca nu aveau documente de provenienta sau transport ori nu aveau dispozitive de marcare sau sigilii crotaliu.

Fraudele au fost descoperite si amendate in zonele Bicaz, Tusnad, Odorheiu Secuiesc, Odorheiu Secuiesc, Toplita si Botosani, iar in unele cazuri s-au intocmit dosare penale pentru savarsirea infractiunilor de taiere fara drept si furt de arbori. Actiunile vor continua si in perioada urmatoare, coordonate de catre politistii Biroului pentru Protectia Fondului Forestier si Piscicol din cadrul Directiei de Ordine Publica a Inspectoratului General al Politiei Romane.

Politia ii indeamna pe cumparatori sa nu cumpere brazi de Craciun furati. Pentru un cumparator, primul semn de ilegalitate ar putea fi prezenta vanzatorului la coltul strazii, in fata imobilului unde locuieste, sau in alte asemenea locuri. De asemenea, bradul de Craciun, comercializat prin structurile abilitate silvice, are atasat sigiliul crotaliu. Lipsa acestui element este un semn de ilegalitate, iar cumpararea unui asemenea produs ne face oarecum partasi la fapta contraventionala ori de natura penala a comerciantului fraudulos.

Politia reaminteste ca transportul materialelor lemnoase de orice fel, deci si al bradutilor, se poate face numai daca exista acte de provenienta. Taierea fara drept a puietilor, in functie de paguba produsa, calculata in regim silvic, poate constitui fie infractiune, fie contraventie, iar faptasii devin raufacatori ai mediului chiar in preajma Craciunului.

Taierea ilegala a brazilor de Craciun, precum si transportul ori comercializarea acestora fara documente de provenienta, se sanctioneaza contraventional cu inchisoare de la 2 luni la 6 luni sau cu amenda de la 1.000 la 3.000 de lei. Comercializarea de material lemnos, de arbori ori arbusti ornamentali si brazi de iarna, fara documente legale de provenienta sau revanzarea materialului lemnos cumparat de persoane fizice de la unitatile silvice pentru trebuinte proprii, se sanctioneaza cu amenda de la 120 la 200 de lei.

Daca valoarea prejudiciului produs, prin taierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din radacini, fara drept, de arbori, puieti sau lastari din fondul forestier national si din vegetatia forestiera situata pe terenuri din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, este de cel putin 5 ori mai mare decat pretul mediu al unui metru cub de masa lemnoasa pe picior la data constatarii faptei, constituie infractiune silvica si se sanctioneaza cu inchisoare de la 6 luni la 4 ani sau cu amenda.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/politia-nu-cumparati-brazi-de-craciun-furati-din-padure-7833699
7833699
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.