Iarna pe uliţă. Perlele politice ale săptămânii
"Iarna pe care o văd eu e splendidă! Ninge abundent, aerul e rece, nu prea bate vântul şi luminile din parcuri produc feerii" – Sever Voinescu, purtătorul de cuvânt al PDL, criticând presa că se referă numai la morţii şi sinistraţii din cauza zăpezilor
"Din 80 de oameni sau 64, câţi au murit, unul singur a murit în maşină, restul au băut şi au adormit acolo" - Mircea Toader, liderul grupului PDL din Camera Deputaţilor, despre oamenii decedaţi din cauza hipotermiei
"Eu am început acuma de câteva zile să descopăr şi partea frumoasă a acestei ierni" - ex-ministrul de interne Traian Igaş
"L-am sunat pe primarul de Iaşi pentru că Iaşii sunt oraşul meu natal şi mi se pare absolut normal să ştiu care e situaţia acolo. În al doilea rând, acolo sunt părinţii mei, acolo sunt rudele mele, trebuie să ştiu ce se întâmplă în oraşul meu natal" - premierul Mihai-Răzvan Ungureanu, explicând de ce l-a sunat pe primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita
"Traian Băsescu se dă ca nesimţitul cu sania, în timp ce oamenii mor" - Crin Antonescu, liderul PNL, despre weekendul preşedintelui la Predeal
"Mihai-Răzvan Ungureanu este taxat pentru această afirmaţie care, mă rog, să zicem, putea să lipsească, dar nu cred că realitatea îl infirmă" - Cristian Diaconescu, ministrul de externe, despre sugestia premierului că oamenii afectaţi de ninsorile abundente sunt nişte leneşi
"Victoraş, prin discursul elegant, a întins o mână, a întins amândouă mâinile, până la umăr, către putere, adică, fraţilor, folosiţi-ne şi pe noi!" - Liviu Dragnea, secretarul general al PSD, despre discursul liderului PSD la învestirea guvernului Ungureanu
"E clar că au ales să urmeze ceea ce am putea numi 'doctrina Grivco'. Adică o politică de tipul 50% boicot şi 50% invective" - europarlamentarul Cristian Preda despre decizia USL de a nu participa la consultările prezidenţiale cu partidele
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro