Retragerea americană din Afganistan şi revenirea talibanilor la putere este considerată o înfrângere pentru SUA şi încă o dovadă că democraţia nu poate fi exportată. Însă în cei 20 de ani de administraţie sub protecţie aliată au adus schimbări de care afganii cu greu vor putea fi dezvăţaţi. Afganistanul pe care talibanii îl moştenesc acum este foarte diferit de Afganistanul din 2001.

În două decenii, adică de când americanii au invadat ţara, rata mortalităţii infantile sa înjumătăţit, după cum se scriu The Guardian, BBC şi Financial Times. Dacă în timpul primului regim taliban fetele nu aveau voie la şcoală, acum mai mult de la unul din trei fete adolescente ştie să scrie şi să citească. În 2005, mai puţin de un sfert din populaţie avea acces la electricitate. Astăzi au toţi. De asemenea, 79% din afgani deţin telefoane mobile, ceva de neconceput pe vremea primului regim taliban, iar 22% au internet. Acest lucru deschide către lume. Iar 4,4 milioane de oameni, la o populaţie de 39 de milioane, sunt folosite de social media. Afganistanul, în 20 de ani, a ieşit din Evul Mediu.

Pe 1 octombrie 2001, la trei săptămâni după atacurile din 11 septembrie şi cu şase zile înainte de începerea bombardamentelor din Afganistan, la Washington a avut loc un mic marş de protest. Demonstranţii purtau ecusoane pe care scria „Nu transformaţi tragedia în război” şi „Durerea noastră nu este un strigăt pentru război” şi spuneau că războiul nu este răspunsul inevitabil la furia teroristă. Protestul a fost dezaprobat în umbra atrocităţilor comise de al-Qaida. Titlul unui articol din The New York Times despre acţiune suna sec: „Demonstranţi se opun războiului împotriva teroriştilor”. După douăzeci de ani, ca urmare a unei înfrângeri uimitoare pentru SUA şi aliaţii săi şi a revenirii talibanilor la putere, întrebările pe care le puneau acei oameni sunt din nou puse – de data aceasta într-un spirit de resemnare şi disperare. Pe fundalul şocului căderii rapide şi fără luptă a Kabulului, al haosului din jurul eforturilor de evacuare şi al senzaţiei omniprezente de trădare, se răspândeşte teama că ultimii 20 de ani, zecile de mii de vieţi pierdute şi cele peste 2 trilioane de dolari cheltuiţi de SUA cu invazia şi ocupaţia sunt pentru nimic. „Să fiu sincer în acest moment, pierd tot ceea ce am obţinut atât de greu prin muncă, eu şi toată lumea din familia mea, toată lumea din tribul meu, toată lumea din districtul meu, întreaga provincie”, a povestit pentru BBC Pashtana Durrani, militantă pentru educaţia fetelor în Kandahar. „Trebuie să fugim, să abandonăm casele pentru care am muncit din greu şi să renunţăm la toate aceste sacrificii pe care le-am făcut.”

Colonelul James Cho, fost ofiţer de informaţii al forţelor aeriene americane, acum membru al Consiliului de Apărare în Proiectului de securitate naţională Truman, spune: „Sunt sfâşiat, trist şi furios, dar simt toate aceste lucruri pentru că am fost martor la acele sacrificii nespuse ale acelor bărbaţi şi ale femeilor uimitoare, iar acum mă lupt cu ideea că s-ar putea ca niciunul să nu fi contat”.

În 2005, mai puţin de un sfert din populaţie avea acces la electricitate. Astăzi au toţi. De asemenea, 79% din afgani deţin telefoane mobile, ceva de neconceput pe vremea primului regim taliban, iar 22% au internet. Aceasta înseamnă deschidere către lume. Iar 4,4 milioane de oameni, la o populaţie de 39 de milioane, sunt utilizatori de social media. Afganistanul, în 20 de ani, a ieşit din Evul Mediu. Foto: HEPTA

„Ca să fiu sincer, cu cât mă gândeam mai mult dacă merită totul pentru o viziune sau un obiectiv strategic mai măreţ, cred, cu atât disper mai mult”, a spus Cho. „Accept şi sunt liniştit cu asta, că am mers acolo pentru că şi fraţii şi surorile mele de arme se duceau acolo şi ne asiguram că avem grijă unul de celălalt.” Scopul iniţial al războiului SUA şi al partenerilor lor de coaliţie a fost de a împiedica Afganistanul să devină o platformă de lansare a atacurilor al-Qaida asupra Vestului. Din acest punct de vedere, unul limitat, prezenţa militară a avut succes, dar nu este sigur dacă acest succes va dăinui. „Relaţia talibani - al - Qaida este la fel de fermă ca oricând”, argumentează Charles Lister de la Institutul pentru Orientul Mijlociu. „Poziţionarea politică a talibanilor s-ar putea să se fi schimbat oarecum de-a lungul anilor, dar relaţii de acest gen sunt mult mai rezistente”.

Inspectorul general al SUA pentru reconstrucţia Afganistanului (Sigar) a emis un raport privind bilanţul mai larg al intervenţiei militare în Afganistan. Senzaţia pe care o dă este una de revoltă. „Dacă obiectivul a fost de a reconstrui şi apoi de a lăsa în urmă o ţară care ar putea să se susţină şi să reprezinte o ameninţare nesemnificativă pentru interesele de securitate naţională ale SUA, tabloul general din Afganistan este sumbru”, se arată în raport. Acesta a trecut în revistă tot ce s-a câştigat în speranţa de viaţă, în reducerea mortalităţii copiilor şi în alfabetizare, dar a adăugat că: „în ciuda acestor câştiguri, întrebarea cheie este dacă acestea au fost proporţionale cu investiţia SUA sau durabile după o retragere a SUA. În analiza Sigar, răspunsul este negativ.” Pe lângă contabilitatea sumbră, există totuşi socoteli statistice care arată că nu totul a fost degeaba. Afganistanul pe care talibanii îl moştenesc acum este foarte diferit de Afganistanul din 2001. În ultimii 20 de ani, rata mortalităţii infantile a scăzut la jumătate. Aproape nicio fată nu mergea la şcoală sub primul regim taliban. Acum, mai mult de una din trei adolescente poate citi şi scrie. Datele privind şcolarizarea arată cât de repede poate absorbi Afganistanul elementele de civilizaţie care sunt fireşti în alte părţi. Iar îmbunătăţirile privesc mai ales traiul şi drepturile femeilor. În 1999 nu era  nici o fată înscrisă la o şcoală secundară şi doar 9.000 de fete erau la şcolile primare. În 2003, deja 2,4 milioane de fete erau la şcoală. Cifra este acum de 3,5 milioane, iar aproximativ o treime din studenţii din universităţile publice şi private sunt femei. Dar, potrivit organizaţiei caritabile pentru copii Unicef, există încă peste 3,7 milioane de copii care nu au educaţie şcolară şi 60% dintre aceştia sunt fete, accesul la educaţie fiind blocat în principal de conflictul continuu şi de lipsa de facilităţi adecvate de predare şi de profesori. De asemenea, numărul fetelor minore care nasc s-a prăbuşit, în sensul bun. Femeile au participat, de asemenea, la viaţa publică, au deţinut funcţii politice şi au urmărit oportunităţi de afaceri. Peste 1.000 de femei afgane şi-au început propriile afaceri până în 2019 – toate activităţile care anterior erau interzise de talibani. Constituţia a fost modificată pentru a garanta că femeile pot să ocupe cel puţin 27% din locurile din camera inferioară a parlamentului. În iulie, acestea deţineau 69 din cele 249 de locuri. În 2005, mai puţin de unul din patru afgani avea acces la electricitate. Acum, aproape toţi au. Acestea sunt schimbări greu de şters şi ar fi autodistructiv pentru talibani să încerce s-o facă. În acest sens, deşi înfrângerea militară este zdrobitoare şi clară, dezbaterea gradului de succes sau eşec al sacrificiilor din cele două decenii intermediare este o bătălie încă de dus. „Este foarte uşor să ne uităm la această situaţie şi să gândim la ea ca şi cum tocmai am pierdut cupa la fotbal şi jocul s-a terminat”, spune Dominic Tierney, profesor de ştiinţe politice la Swarthmore College şi autor al unei noi cărţi - „Modul corect de a pierde un război: America într-o epocă de conflicte unde nu poate câştiga.” Ceea ce se întâmplă de fapt cu aceste războaie moderne complexe este că ele nu au cu adevărat un obiectiv final. „Chiar acum este un moment absolut critic. Ce s-ar putea decide este: avem un fel de pierdere gestionabilă sau o catastrofă totală? şi ceea ce oamenii trebuie să realizeze este că diferenţa dintre aceste două lucruri este uriaşă”, a spus Tierney. El susţine că, alături de evacuarea a cât mai multor refugiaţi posibil, SUA ar trebui să înceapă să utilizeze toate mijloacele de care dispune, inclusiv parteneriate cu China, Rusia şi alte puteri mondiale care vor avea o miză în Afganistan, pentru a încerca să atenueze amploarea înfrângerii. „Victoria talibanilor va crea multe fricţiuni între talibani şi mulţii actori regionali. Şi dacă Statele Unite sunt pricepute, ar putea să profite efectiv de acest lucru”, crede Tierney. Farhat Popal, care a lucrat pentru departamentul de stat şi pentru Sigar în Afganistan, a declarat că „ceea ce trebuie să facă comunitatea internaţională în acest moment este să acţioneze pentru protecţia oamenilor – în special a femeilor şi fetelor care se confruntă cu riscuri disproporţionate pentru sănătate, siguranţă şi bunăstare dacă acea muncă nu mai poate continua, şi să-şi asume angajamente pentru primirea refugiaţilor”.

Acestea sunt probleme de viaţă şi de moarte şi lumea nu se poate uita în cealaltă parte. Pentru afganii lăsaţi în urmă de retragerea  SUA, a Marii Britanii şi a altor puteri occidentale, atenuarea înfrângerii va fi o chestiune de rezistenţă neînarmată, un refuz de a renunţa la ceea ce au câştigat pentru ei înşişi. Fatima Ayub, o afgană care lucrează acum ca director la Washington pentru Crisis Action, a scris pe Twitter: „Ştiu acest lucru cu certitudine – dacă talibanii insistă să le ia bucuria afganilor, cei mai traumatizaţi şi abandonaţi oameni de pe Pământ, îşi taie singuri craca de sub picioare.” Ani de conflict au forţat milioane de oameni să-şi părăsească casele, unii căutând refugiu în ţările vecine sau căutând azil mai departe. Mulţi au fost  strămutaţi şi lăsaţi fără adăpost în Afganistan, alături de milioane care se confruntă cu dificultăţi materiale şi foamete. Anul trecut, peste 400.000 de persoane erau pe drumuri din cauza conflictului. Din 2012, aproximativ cinci milioane de oameni au fugit şi nu au mai putut să se întoarcă acasă. Potrivit Agenţiei ONU pentru Drepturile Omului, Afganistanul are a treia cea mai mare populaţie strămutată din lume.

Din 2012, aproximativ cinci milioane de oameni au fugit şi nu au mai putut să se întoarcă acasă. Potrivit Agenţiei ONU pentru Drepturile Omului, Afganistanul are a treia cea mai mare populaţie strămutată din lume.