Polonezul de la conducerea bursei de la Bucureşti: Ca şi economia, bursa românească este prea scumpă, deci necompetitivă

Autor: Stefan Musgociu Postat la 27 noiembrie 2013 96 afişări

Economia românească este prea scumpă şi are din această cauză un grad nivel redus de competitivitate, situaţia fiind valabilă şi pentru piaţa de capital, potrivit directorului general al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), Ludwik Sobolewski.

Polonezul de la conducerea bursei de la Bucureşti: Ca şi economia, bursa românească este prea scumpă, deci necompetitivă

"Economia romănească, inclusiv piaţa de capital, este prea scumpă, ducând la un nivel redus de competitivitate, şi asta trebuie schimbat. Cu siguranţă piaţa de capital trebuie şi va fi unul dintre motoarele care vor schimba situaţia, crescând nivelul de competitivitate", a declarat Sobolewski la "Romania Financial Forum", organizat de MEDIAFAX.

El a arătat că România are nevoie de o creştere economică de peste 4% pentru a recupera parţial diferenţa faţă de statele dezvoltate din UE

"Perspectivele de creştere economică sunt bune, un avans de peste 2% este mult mai bun decât 0 şi ceva la sută sau decât recesiunea. Dar care este diferenţa între România şi alte ţări mai dezvoltate din Uniunea Europeană? (...) Nu ar trebui să fim mulţumiţi cu o astfel de rată de creştere, avem nevoie de circa 4% pentru a reduce diferenţa (...) România ar trebui să se dezvolte cu 5-6% pentru a fi mulţumiţi de creştere şi să merite numele de tigrul Europei Centrale şi de Est" a afirmat Sobolewski.

El a menţionat că bursa poate participa la creşterea competitivităţii economiei prin oferirea unui "canal de finanţare", privatizări şi guvernanţă corporativă.

Sobolewski a spus că piaţa de capital şi sectorul bancar pot crea o sinergie prin care companiile să aibă acces la finanţare.

Prin intermediul pieţei de capital "oamenii simpli devin proprietari, din consumatori", iar bursa trebuie să atragă micii investitori, potrivit directorului general al BVB.

"Pentru a-i vedea pe aceşti oameni devenind investitori avem nevoie de reglementări, un factor crucial pentru a avea aceste noi canale de finanţare. Sper ca prietenul meu Valentin Ionescu (fost director general al BVB şi în prezent şeful Direcţiei de Supraveghere Integrată din cadrul ASF, n.r.) ne va fi un aliat în această încercare de dereglementare a pieţei de capital şi a întregului mediu (...) pentru a activa aceste canale noi de finanţare", a afirmat şeful BVB.

Valentin Ionescu a menţionat că la nivel global se vorbeşte de o regândire a reglementărilor pe pieţe.

Potrivit lui Sobolewski, privatizările prin intermediul pieţei de capital pot fi "un scut" al celor care fac aceste tranzacţii, întrucât oferă o evaluare corectă a companiei privatizate.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
SOBOLEWSKI,
BURSĂ,
/actualitate/polonezul-de-la-conducerea-bursei-de-la-bucuresti-ca-si-economia-bursa-romaneasca-este-prea-scumpa-deci-necompetitiva-11725754
11725754
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.