Ponta: Legea minelor e absolut necesară. E treaba Parlamentului
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că Legea minelor este absolut necesară, având în vedere că România are multe resurse naturale şi multe situaţii de blocaj, el arătând că este "treaba" Parlamentului să se ocupe de elaborarea acesteia.
Întrebat dacă este posibil ca Guvernul să asume un proiect de lege privind minele, Ponta a răspuns negativ: "Nu, Parlamentul. E treaba Parlamentului".
El a precizat că o astfel de lege este necesară, în detrimentul "propagandei" care se face referitor la acest subiect, având în vedere că există multe resurse naturale şi multe blocaje.
"În mod sigur este o lege necesară, pentru că, dincolo de propagandă, se referă la foarte multe resurse naturale şi avem foarte multe situaţii de blocaj. Remin Baia Mare ar fi, să zic, prima care îmi vine în minte, dar sunt şi altele. Dar, mă rog, în România cine ţipă mai tare are şi dreptate, ceea ce nu e corect. Deci o Lege a minelor, iniţată de altfel de ministrul Vosganian, e absolut necesară", a răspuns Ponta.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro