Ponta şi Dragnea îi trimit pe liberali să caute bani dacă nu vor majorarea cotei unice. Ce negociază Guvernul cu FMI
Încasările slabe la buget au încordat nervii liderilor USL, existând deja prima contră între Victor Ponta şi Crin Antonescu pe tema majorării taxelor în 2014.
Încasările slabe la buget au încordat nervii liderilor USL, existând deja prima contră între Victor Ponta şi Crin Antonescu pe tema majorării taxelor în 2014. Liderii Uniunii testează diferite variante pentru a majora încasările la buget în 2014, după ce au constatat că prognozele pentru acest an nu au fost îndeplinite. La ultima şedinţă a USL, premierul Victor Ponta a lansat în discuţie anumite scenarii privind creşterea unor taxe printre acestea aflându-se creşterea cotei unice la 22% şi scăderea TVA la 22%. Crin Antonescu a confirmat informaţiile prezentate în exclusivitate de gândul despre discuţiile din interiorul USL, precizând că discuţiile vor continua la şedinţe viitoare ale Uniunii. PNL se opune însă categoric creşterii cotei unice. PSD a reacţionat prin Ponta şi Dragnea care îi acuză pe liberali că se află în campanie electorală.
Premierul i-a avertizat pe liberali, în frunte cu Crin Antonescu, că au mesaj de partid de opoziţie, preferând "discursurile de la televizor", deşi ştiu că sunt probleme cu banii şi nu se pot atinge în actualele condiţii ţintele de mărire a salariilor şi pensiilor, precum şi de scădere a CAS şi cofinanţare. În ton, Liviu Dragnea l-a ironizat pe ministrul Finanţelor, liberalul Daniel Chiţoiu, aducându-i aminte că el este responsabil de colectarea veniturilor, iar dacă respinge propunerile PSD ar trebui să găsească soluţii pentru a aduce bani la buget.
Discuţiile din USL vin în contextul în care delegaţia FMI se află în România pentru a conveni cu guvernul coordonatele economice pe baza cărora se va construi bugetul pentru anul viitor. Principala problemă ridicată în discuţii este nerealizarea veniturilor, în condiţiile în care România a solicitat activarea clauzei pentru investiţii, o sumă necesară pentru cofinanţarea necesară accesării fondurilor structurale şi de coeziune, sumă care va fi contabilizată în deficit. La aceasta se adaugă intenţia guvernului de a creşte salariile şi pensiile anul viitor. Aplicarea tuturor acestor măsuri trebuie făcută la pachet cu încadrarea în ţinta de 3% deficit, greu de realizat însă în condiţiile neîncasărilor la buget. "Ai un scenariu de bază care include şi salarii, şi pensii şi peste acest scenariu de bază soliciţi clauza de investiţii, vrei să cheltuieşti mai mult pentru cofinanţare", au explicat susrse guvernamentale pentru gândul.
Premierul Victor Ponta a recunoscut că sunt probleme cu încasările la buget şi că la Ministerul de Finanţe sunt în lucru mai multe scenarii care urmează să fie prezentate Comisiei Europene, FMI şi Băncii Mondiale.
“Am discutat cu preşedintele ANAF, un liberal în care am încredere, iar anul acesta avem un grad de colectare mai scăzut, am vorbit cu ministrul de finanţe, un alt liberal. Ne gândim ce să facem anul viitor, când eşti prim-ministru trebuie să şi faci”, a spus astăzi, de la Bruxelles, premierul Ponta.
Premierul a aruncat săgeţi spre partenerii de guvernare, inclusiv către Crin Antonescu, pe care îi acuză că au început să critice la tv propunerile făcute la USL.
"La şedinţa USL mi s-a părut normal să informez pe toţi cei care nu sunt în Guvern că o să avem o rectificare negativă şi că anul viitor nu putem atinge toate ţintele: să şi scădem CAS-urile, să şi creştem salariile, să şi creştem pensiile, să şi creştem cofinanţarea. Pur şi simplu nu merge, matematica nu ascultă de discursurile de la televizor", a spus Ponta.
Mai mult, a comentat că liberalii au un discurs de opoziţie.
"La USL, când discutăm, şi cu Crin, nu se opune niciodată la ideea să cheltuim mai mult, toată lumea se opune la ideea să mai punem vreo taxă, ceea ce, din păcate, dacă eşti la Guvern, pur şi simplu nu se poate, adică banii trebuie să-i iei de undeva ca să-i dai în altă parte. Doar dacă eşti în opoziţie poţi să fii de acord doar cu măririle de salarii şi de cheltuieli, să nu fii de acord cu taxe, că nu funcţionează", a spus el.
Crin Antonescu a fost primul care a confirmat dezvăluirile din gândul privind discuţia din interiorul USL, precizând că urmează să aibă o nouă rundă de negocieri pe marginea bugetului. Liderul PNL a blocat orice discuţie despre majorarea cotei unice, susţinând că liberalii, cât timp se vor afla la guvernare, nu vor accepta această idee.
“A fost pur şi simplu o discuţie preliminară, discuţia pe fond va urma săptămâna viitoare, probabil, sau va începe la sfârşitul acestei săptămâni, în perspectiva construcţiei bugetare. Angajamentul de a păstra la 16% este unul comun, nu doar al PNL. Aflat în SUA, în discuţii cu companii americane sau cu oficiali americani primul-ministru a evocat cota unică de 16% pentru a atrage, garanta investiţii străine”, a spus Antonescu.
Ministrul de Finanţe, Daniel Chiţoiu, a reacţionat şi el, subliniind că PNL nu acceptă majorarea cotei unice. Refuzul liberalilor a fost contraatacat de social-democraţi printr-o presiune pusă pe ministrul de Finanţe pentru găsirea unor soluţii în vederea unor încasări mai mari la buget.
Dragnea: “Până astăzi, Chiţoiu era ministrul de Finanţe, aşteptăm soluţii”
Vicepremierul Dragnea aruncă problema încasărilor în curtea Ministerului de Finanţe, spunând că aşteaptă soluţii din tabăra liberală. Dragnea nu a ocolit să spună că şi PSD doreşte să vadă care sunt soluţiile propuse de PNL pentru majorarea încasărilor la buget.
“Aşteptăm cu foarte mare interes de la Ministerul Finanţelor Publice să vină cu propuneri, cu analize, de ce nivelul de încasări nu a fost atât de bun şi cu nişte propuneri serioase de ridicare a gradului de colectare. De acolo aşteptăm şi noi cu interes, şi primul-ministru, şi noi, ceilalţi din Guvern, şi ca şi partid, ca PSD, aşteptăm de acolo din zona aia să ne spună cum se măresc veniturile pentru că este o zonă asumată din partea aia", a fost avertismentul lui Dragnea pentru liberali.
Social-democratul a fost ironic cu Daniel Chiţoiu, cel care anunţase că se opune majorării cotei unice, transmiţându-i să nu uite că este ministru de Finanţe.
"Ce pot să spun? Din câte îmi aduc eu aminte, cel puţin până să vin aici la această manifestare serioasă, domnul Daniel Chiţoiu era ministrul Finanţelor. Şi ministrul Finanţelor publice, împreună cu ANAF, se ocupă de nivelul de colectare a veniturilor şi cred că de acolo ar trebuie să vină, cred că de la Ministerul de Finanţe ar trebui să vină alt tip de comunicat, nu că nu este acord cu nu ştiu ce măsură care de fapt nu a fost propusă, ci să vină cu propuneri de măsuri pentru îmbunătăţirea nivelului de colectare a veniturilor care ne poate ajuta la dezvoltare", a fost săgeta lui Dragnea pentru Chiţoiu.
Când trebuie luată decizia
Prezenţa delegaţiei FMI, a Băncii Mondiale şi a Comisiei Europene la Bucureşti îi obligă pe liderii USL să ajungă rapid la un consens în privinţa bugetului pe 2014, implicit a taxelor şi impozitelor care urmează să fie modificate. Premierul Ponta a susţinut că decizia trebuie luată în interiorul USL şi al Guvernului, deoarece în luna noiembrie proiectul de buget va trebui depus în Parlament.
Crin Antonescu susţine că o decizie în acest sens urmează să fie luată la sfârşitul acestei săptămâni sau la începutul săptămânii viitoare. În acest timp, ministrul de Finanţe, Daniel Chiţoiu, a primit misiune de la Victor Ponta să-i prezinte scenariile pentru 2014.
Surse din PNL au declarat pentru gândul că premierul Ponta este influenţat de ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, cel care susţine majorarea cotei unice. PNL a fost categoric în a respinge majorarea cotei unice, iar premierul a răspuns, spunând că este posibil ca propunerea PNL privind scăderea CAS să nu poate fi susţinută în bugetul pe 2014.
În schimb, Ponta militează pentru scăderea impozitului pentru salariul minim. În momentul de faţă, nu există o decizie în USL spre care variantă de lucru se va opta la construirea bugetului pentru 2014.
Ce negociază guvernul cu FMI
Scenariul majorării cotei unice la 22%, de la 16%, în paralel cu diminuarea TVA cu două puncte procentuale, de la 24% la 22%, apare în contextul în care Guvernul trebuie, până pe 5 noiembrie, să prezinte experţilor FMI şi CE aflaţi la Bucureşti, o primă variantă a bugetului pe anul 2014, în cadrul evaluării acordului de tip preventiv.
Guvernul testează astfel o posibilă creştere a taxelor, având pe masa de lucru mai multe scenarii, după cum a recunoscut joi premierul Victor Ponta.
În ce priveşte scenariul majorării cotei unice, surse oficiale susţin că o creştere a cotei unice ar fi necesară dacă FMI şi CE nu acceptă pentru 2014 un deficit bugetar mai mare din cofinanţarea fondurilor UE, pentru a permite majorarea salariilor şi a pensiilor, mai ales după o încasare la nouă luni cu mult sub programul de la începutul anului.
„România a solicitat clauza pe investiţii, care este un instrument nou al UE. Aceasta se referă la o sumă suplimentară care poate fi maxim egală cu cofinaţarea pentru fondurile structurale şi de coeziune, o clauză pe care o pot accesa doar ţările care ies din deficit excesiv”, au explicat pentru gândul surse guvernamentale.
Minus de 6 miliarde de lei la venituri pe primele 9 luni
După primele nouă luni, veniturile bugetare au fost cu aproximativ 6 miliarde lei sub estimarea de la începutul anului, din cauza unor performanţe sub aşteptări la nivelul sistemului bancar, provenite şi din modificări ale legislaţiei fiscale, o colectare mai slabă, explicată inclusiv prin procesul de reorganizare a ANAF, şi nerealizarea profitului estimat la BNR, conform unor surse citate de Mediafax.
În replică, consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, a declarat pentru gândul că profitul sau pierderea la BNR nu au nici o legătură cu performanţele Băncii Naţionale a României, ci cu realităţile economiei româneşti.
„BNR poate să aibă cele mai bune performanţe într-un an, şi are, dar asta nu înseamnă că se transformă în profit pentru BNR, ele se transformă în stabilitate financiară. Anul trecut BNR a făcut un profit de peste un miliard de lei. În dezbatarea publică, miliardul de lei s-a transformat în miliard de euro. În situaţia din acest an, BNR nu mai face profit. Până acum nu a vărsat cota de impozit aşteptat de Ministerul de Finanţe", a precizat pentru gândul Adrian Vasilescu.
Autorităţile au un program de bază pentru anul viitor care nu prespune majorări de taxe, dacă va fi acceptată de Comisia Europeană o rectificare bugetară pe ultimul trimestru ce încorporează o creştere economică de 2,2% pe acest an şi de aplicarea clauzei de investiţii pentru 2014. Comisia Europeană discută în prezent introducerea unei reguli care să permită depăşirea ţintelor de deficit bugetar cu sumele alocate investiţiilor de cofinanţare a programelor susţinute din fonduri UE pentru statele aflate în condiţii dificile şi fără a periclita nivelul de deficit de 3% din PIB.
"În acest moment finalizăm rectificarea bugetară şi sperăm să fie adoptată în şedinţa de săptămâna viitoare (...) Pentru 2014, înainte de a stabili dacă este nevoie de măsuri fiscale, se pleacă de la nişte variabile care n-au fost încă negociate, respectiv creştere economică, inflaţie şi deficit. Când batem în cuie rectificarea, ştim baza de pornire, ştim nivelul deficitului, şi de la acest moment se pot bate în cuie şi acei indicatori pentru 2014. Apoi văd dacă am spaţiu fiscal. Scenariul nostru de bază pleacă de la aplicarea clauzei de investiţii, în aşa fel încât să nu pericliteze încadrarea în pragul de deficit de 3% din PIB (...) Discuţiile sunt încă preliminare, deci este prematur să pui în discuţie orice măsură fiscală dacă nu ai baza de pornire", a declarat Liviu Voinea pentru Mediafax.
Autorităţile trebuie să aibă mare grijă cum drămuiesc banii din bugetul pe anul viitor. Ţinta de deficit bugetar, adică diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile bugetului, nu trebuie să depăşească 14,7 miliarde de lei pe întregul an, adică 2,3% din PIB. Marea problemă reclamată şi de FMI o constituie însă nerealizarea veniturilor.
"De unde trebuie să plecăm este nerealizarea veniturilor. Este problema pe care o ridică inclusiv partenerii noştri internaţionali. Şi la nerealizarea veniturilor sunt necesare măsuri în compensaţie, sunt mai multe variante pe masă. În acest moment nu se discută aceste subiecte, pentru că primul subiect pe care îl discutăm de marţi este rectificarea pentru 2013", au precizat pentru gândul surse guvernamentale
Ponderea veniturilor bugetare în PIB va urca în 2013 la 33,4%, însă în anii următori trendul va fi descendent, încasările urmând să coboare în 2018 la 32,6% din PIB, în timp ce deficitul bugetar va continua să se reducă, până la 1,8% din PIB în 2018, potrivit raportului FMI privind România.
Gândul a calculat că eventuala reducere a nivelului TVA cu două puncte procentuale ar putea însemna o reducere a încasărilor cu peste 900 de milioane de euro, în timp ce creşterea cotei unice cu şase puncte procentuale ar putea însemna o creştere a veniturilor cu circa 3 miliarde de euro.
Calculele au fost făcute pe baza execuţiei bugetare în perioada ianuarie-august, document public care poate fi găsit pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice. De asemenea, aceste calcule au fost realizate pornind de la premisa că gradul de încasare a taxelor, respectiv nivelul evaziunii va fi acelaşi anul viitor cu cel înregistrat în primele opt luni din 2013
Până să pună pe hârtie proiectul de buget pentru 2014, Guvernul trebuie să aprobe a doua rectificare bugetară din acest an. Rectificarea va ţine cont de menţinerea deficitului bugetar în ţintele stabilite, optimizarea alocării resurselor între capitolele de cheltuieli bugetare şi va lua în considerare rezultatele colectării veniturilor bugetare la nouă luni.
„Noi, de exemplu, am făcut economii din dobânzi, faţă de ceea ce am prognozat la început de an, de jumătate de miliard de lei. Ne-am împrumutat anul acesta mult mai ieftin decât anul trecut. La rectificare trebuie să compensezi nerealizarea de venituri şi aceasta se compensează fie prin economii din execuţie, fie reduceri de cheltuieli. Avem si una şi alta, deocamdată nu pot să intru în alte detalii”, au conchis pentru gândul surse guvernamentale.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro