Poroşenko: Poporul ucrainean a plătit un preţ foarte mare pentru orientarea sa proeuropeană
Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a apreciat marţi că poporul ucrainean "a plătit un preţ foarte mare" pentru orientarea sa europeană şi va apăra dreptul de a urma această cale, relatează Ukrinform.
În cursul unei întâlniri cu miniştrii de Externe din Polonia, Lituania şi Islanda, Poroşenko a subliniat că "în prezent, este vorba atât de securitatea Ucrainei, cât şi de cea a întregii Europe", anunţă preşedinţia ucraineană.
"Cum pot fi acceptate atacurile din partea Rusiei asupra populaţiei paşnice, anexarea Crimeei şi doborârea avioanelor noastre? Este inacceptabil", a afirmat el, menţionând că "de pe teritoriul rus continuă să sosească insurgenţi şi armament".
"Ucraina contează pe susţinerea Uniunii Europene. Aceste zile sunt hotărâtoare pentru istoria Ucrainei. Aceasta este lupta reală pentru independenţă", a declarat Poroşenko.
De asemenea, preşedintele a transmis mulţumiri României, Lituaniei şi Letoniei pentru ratificarea Acordului de Asociere între Ucraina şi Uniunea Europeană.
"Am trecut Rubiconul şi niciodată nu vom reveni la trecutul sovietic", a afirmat el.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro