Poţi combate evaziunea fiscală şi contrabanda cu beţivi nenorociţi care se plâng ca muierile?

Autor: Razvan Muresan Postat la 23 februarie 2012 94 afişări

Am ales să vă prezentăm în oglindă declaraţiile chestorului Liviu Popa, şeful Poliţiei Române, care le-a solicitat subalternilor săi, cu prilejul bilanţului activităţii Inspectoratului General al Poliţiei Române pe 2011, să combată evaziunea fiscală şi a contrabanda, la un an după ce îi numea "beţivi, nenorociţi, care se plâng ca muierile".

Combaterea evaziunii fiscale şi a contrabandei, precum şi destructurarea grupărilor infracţionale reprezintă "prioritatea zero" a Poliţiei Române, a declarat, joi, chestorul Liviu Popa, citat de agenţia de presă Mediafax. În ce priveşte grupările infracţionale, chestorul Liviu Popa a spus, la bilanţul activităţii Inspectoratului General al Poliţiei Române pe 2011, că destructurarea acestora este una dintre priorităţile instituţiei pe care o conduce. "Dacă anul trecut am spus să nu rămână piatră pe piatră, anul acesta să nu mai existe piatră întreagă", a spus Popa. Potrivit Mediafax, şeful Poliţiei Române a mai spus că în 2011 s-au înregistrat rezultate foarte bune în combaterea fraudei, unde s-au constatat prejudicii de peste trei miliarde de lei, din care s-au recuperat 115 milioane de lei.

Declaraţa şefului Poliţiei vine la exact un an după ce, cu prilejul bilanţului din 2010 al instituţiei pe care o conduce, Popa declara: "Din punct de vedere personal, aş vrea să se facă disponibilizări în Poliţia Română, pentru că este un moment extrem de prielnic de modernizare a Poliţiei şi de asanare a mediului poliţienesc. Avem suficienţi poliţişti beţivi, nenorociţi. Până acum, pentru nemuncă, niciunul nu a fost dat afară. S-a spus cine nu munceşte nu greşeşte, cine nu greşeşte merită să fie promovat. Ar trebui să plece cei care fac Poliţia de ruşine." În aceeaşi săptămână, chestorul Liviu Popa, spunea că, deşi au suficient combustibil, poliţiştii "se plâng ca muierile": "Să mă mai lase! Au destulă benzină şi nu muncesc", în replică la plângerile sindicaliştilor din poliţie legate de modificarea procedurilor pentru achiziţia de combustibil. Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual a cerut atunci demisia şefului IGPR, Liviu Popa, pentru declaraţiile publice "iresponsabile" făcute la adresa poliţiştilor, susţinând că aceste are o "exprimare suburbană" şi un "comportament necorespunzător în serviciu".

Urmărește Business Magazin

/actualitate/poti-combate-evaziunea-fiscala-si-contrabanda-cu-betivi-nenorociti-care-se-plang-ca-muierile-9337407
9337407
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.