Povestea celui mai bogat om care a trăit vreodată. Averea lui era mult mai mare decât cea a lui Jeff Bezos, fondatorul Amazon

Autor: Andra Stroe Postat la 23 aprilie 2019 18476 afişări

Jeff Bezos, fondatorul Amazon, este în prezent cel mai bogat om din lume, potrivit ultimei liste a miliardarilor alcătuită anul acesta de Forbes.

Povestea celui mai bogat om care a trăit vreodată. Averea lui era mult mai mare decât cea a lui Jeff Bezos, fondatorul Amazon

Cu o avere de 131 de miliarde de dolari, este persoana cu cea mai mare avere din istoria modernă, însă titlul de cel mai bogat om din toate timpurile îi aparţine lui Mansa Musa, un conducător din vestul Africii, care a trăit în secolul al XIV-lea. 

În 2012, siteul American Celebrity Net Worth a estimat averea acestuia la 400 de miliarde de dolari în valoarea din prezent a monedei, însă unii istorici ai economiei susţin că era imposibil să asocieze averea sa unei cifre.

Mansa Musa s-a născut în 1280 în familia unor conducători. Fratele său, Mansa Abu-Bakr, a condus imperiul Maliului până în 1312, când a abdicat pentru a pleca într-o expediţie. Astfel, Mansa Musa a moştenit imperiul lăsat în spate de acesta. Sub conducerea sa regatul a crescut semnificativ. Acesta a anexat 24 de oraşe.

Regatul se întindea acum pe circa 2.000 de mile, de la oceanul Atlantic până la Nigeria din zilele noastre, cuprinzând părţi din regiuni în care astăzi sunt ţările Senegal, Mauritania, Mali, Burkina Faso, Niger, Gambia, Guinea-Bissau, Guinea sau Coasta de Fildeş. Aceste pământuri au venit cu tot cu resurse importante precum aurul şi sarea. Potrivit reprezentanţilor Muzeului Britanic, imperiul condus de Musa deţinea aproape jumătate din cantitatea de aur a lumii vechi.

Asta s-a schimbat însă în urma unui pelerinaj pe care conducătorul l-a făcut la Mecca, fiind un musulman devotat. Pentru a ajunge acolo, el a fost nevoit să străbată deşertul Sahara şi Egiptul, cu o caravan de 60.000 de bărbaţi, care cuprindea toţi oficialii curţii regale, soldaţi, bufoni, mercenari, cămile şi 12.000 de sclavi, precum şi animale pentru hrană.

Mansa Musa a făcut impresie la Cairo, însă vizita sa de trei luni în capitala Egiptului a determinat scăderea drastică a preţului aurului în regiunei, dărâmând economia, cu pierderi pentru Orientul Mijlociu estimate la aproximativ 1,5 miliarde de dolari.

La plecare, Mansa Musa a încercat să ajute economia ţării prin eliminarea unei părţi din aurul aflat în circulaţie prin cumpărându-l cu dobânzi exorbitante de la creditorii egipteni. Potrivit unor istorici, a cheltuit atât de mult încât a rămas fără aur. De asemenea, el s-a întors de la Mecca însoţit de unii poeţi şi arhitecţi pe care i-a plătit tot cu cantităţi uriaşe de aur – aprox. 200 kg, cu un preţ la valoarea de astăzi a monedei de cca. 8.2 milioane de dolari.

După ce Mansa Musa a murit în 1337 la vârsta de 57 de ani, imperiul a fost moştenit de fiul său, care nu a putut să îl ţină însă unit, aşa că acesta s-a împărţit în mai multe state, sosirea ulterioară a europenilor fiind „ultimul cui bătut în sicriul fostului imperiu”, potrivit BBC.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
miliardari,
istorie,
avere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.