Povestea celui mai bogat om din China. Cum a ajuns de la un salariu de 200 de dolari la o avere de 57 de miliarde

Postat la 10 octombrie 2020 17359 afişări

Cândva un simplu angajat cu un salariu modest, de nici 200 de dolari, Ma Huateng este astăzi cel mai bogat din China, ca fondator, preşedinte şi director executiv al Tencent, una dintre cele mai valoroase companii de Internet, tehnologie şi divertisment din lume.

Povestea celui mai bogat om din China. Cum a ajuns de la un salariu de 200 de dolari la o avere de 57 de miliarde

Ma Huateng, cunoscut şi sub numele de Pony Ma, s-a născut pe 29 octombrie 1971 în districtul Chaoyang, Shantou, Guangdong. Când tatăl său a obţinut un loc de muncă ca manager la administraţia portuară din Shenzhen, tânărul Ma l-a însoţit. Ulterior, în 1989 s-a înscris la Universitatea din Shenzhen, absolvind în 1993 cu o diplomă de licenţă în informatică.

Primul său loc de muncă a fost la China Motion Telecom Development, un furnizor de servicii şi produse de telecomunicaţii, unde era responsabil cu dezvoltarea de software pentru pagere şi câştiga doar 176 de dolari pe lună. Antreprenorul a lucrat, de asemenea, pentru Shenzhen Runxun Communications Co. Ltd. în departamentul de cercetare şi dezvoltare pentru serviciile de apelare prin internet.

Pe 11 noiembrie 1998, alături de alţi patru colegi de clasă, Ma Huateng a pus bazele Tencent. Cel dintâi produs al companiei a fost lansat după ce antreprenorul a participat la o prezentare pentru ICQ, primul serviciu de mesagerie instantanee pe internet din lume, fondat în 1996 de o companie israeliană. Inspiraţi de idee, Ma şi echipa sa au lansat în februarie 1999 un software similar, cu o interfaţă chineză şi un nume uşor diferit – OICQ (Open ICQ). Produsul şi-a câştigat popularitatea peste noapte şi a adunat peste un milion de utilizatori până la sfârşitul anului, transformând compania într-unul dintre cei mai mari furnizori de astfel de servicii din China.

În comparaţie cu personalitatea prolifică a celebrului om de afaceri chinez Jack Ma, fondatorul Alibaba, Huateng apare rar în mass-media şi este cunoscut pentru viaţa privată pe care o duce. Porecla sa, Pony, este derivată din traducerea în engleză a numelui său de familie, care înseamnă „cal”. În 2007, 2014 şi 2018, revista Time l-a numit drept unul dintre cei mai influenţi oameni din lume, în 2015 Forbes îl plasa în topul celor mai puternici oameni de pe glob iar în 2017, Fortune l-a clasat printre oamenii de afaceri de top ai anului.

Deviza fondatorului Tencent este: „Ideile nu sunt importante în China, ci executarea”. El a fost comparat cu investitorul american Warren Buffett pentru filosofiile lor asemănătoare în materie de investiţii, fiind deseori descris drept „investitor agresiv”. La 21 noiembrie 2017, averea sa netă estimată a o depăşea pe atât pe cea a lui Larry Page, cât şi pe cea a lui Sergey Brin, clasându-l pe poziţia a noua în topul celor mai bogaţi oameni din lume, realizat de Forbes, şi ca fiind primul cetăţean din Republica Populară Chineză inclus în primele zece locuri ale clasamentului. În prezent, el deţine un pachet de 9,7% din acţiunile Tencent Holdings.

Din iulie 2020, Huateng este cel mai bogat om din China, cu o avere netă de 56,9 miliarde de dolari, potrivit publicaţiei internaţionale Forbes, depăşindu-l pe Jack Ma. Se pare că antreprenorul are o serie de proprietăţi şi piese de artă în valoare de 150 de milioane de dolari, dar şi o reşedinţă regală reamenajată, de 19.600 de metri pătraţi, în Hong Kong. El este implicat şi în viaţa politică, fiind deputat în cadrul Congresului Popular Municipal din Shenzhen şi delegat al celui de-al 12-lea Congres Popular Naţional. În 2016, Ma a transferat acţiuni Tencent în valoare de 2 miliarde de dolari către fundaţia sa caritabilă. Cu toate acestea, Forbes nu i-a redus averea netă, deoarece acţiunile sunt încă listate sub numele său. Anul trecut, Tencent a înregistrat venituri de 377,3 miliarde de yuani (peste 55 de miliarde de dolari). Compania are o echipă de peste 54.000 de angajaţi iar cea mai populară aplicaţie din portofoliu este WeChat, cu peste 1 miliard de utilizatori.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.